Orele de refacere a organelor corpului uman

                                    Orele de refacere a organelor corpului uman

Trăim cu toții într-un univers ciclic. Totul în jurul nostru se repetă: secundele, minutele, orele, zilele, anii, anotimpurile, somnul, respirația, bătăile inimii… Viața e formată dintr-o întreagă gamă de cicluri care creează o adevărată simfonie. Adăugăm în fiecare zi câte o cărămidă la zidul vieții noastre. Dacă reușim să menținem un ritm corect în interiorul, dar și în afara noastră, “concertul” pe care-l susținem aici, pe Pământ, va fi unul lung și melodios. Ca să reușim asta, trebuie să știm cum.

Un mecanism important al corpului este bioritmul cotidian al organelor interne. Despre bioritmul corpului uman s-a scris destul de mult, dar despre cel al organelor interne, mult mai puțin. Johanna Paungger și Thomas Poppe, în cartea “Aus eigener kraft”, fac o descriere amănuntită a ritmului funcțiilor organelor noastre interne.

Autorii afirmă că fiecare dintre organele corpului are o activitate maximă timp de 2 ore pe zi, după cum urmează:

vezica biliară (23:00-1:00)
ficatul (1:00-3:00)
plămânii (3:00-5:00)

intestinul gros (5:00-7:00)

stomacul (7:00-9:00)

splina și pancreasul (9:00-11:00)
inima (11:00-13:00)
intestinul subțire (13:00-15:00)
vezica urinară (15:00-17:00)

rinichii (17:00-19:00)

circulația sangvină (19:00-21:00), iar o acumulare generală de energie se face între orele 21:00 și 23:00.

Haideți să încercăm să analizăm, din acest punct de vedere al autorilor, o zi din viața noastră!


Stomacul, splina, pancreasul

E foarte important cum ne trezim dimineața. Dacă am încerca să observăm cum se trezesc animalele dimineața, am constata că ele mai întâi se întind, începând fără grabă noua zi. Să luăm exemplu de la animale și să încercăm să ne trezim dimineața liniștiți, acordându-ne câteva clipe de relaxare înainte de orice activitate zilnică. Multi se trezesc dimineața cu “sufletul la gură”, cu teama că nu au timp de a rezolva ceea ce și-au propus… Ar fi bine să ne trezim puțin mai devreme decât o facem de obicei pentru a simți liniștea dinaintea zilei care abia începe.
Între orele 7:00 și 9:00, funcțiile stoma­cului sunt la valoare maximă, deci trebuie să luăm micul dejun fără grabă. Ar trebui să ținem cont și de calitatea și cantitatea alimentelor pe care le consumăm la această masă.

În intervalul orar 9:00-11:00
lucrează intens splina și pancreasul, sto­macul odihnindu-se. În acest interval e recomandat să nu consumăm alimente greu digerabile. Pancreasul e cel care controlează nivelul glicemiei. E de preferat să nu consumăm prea multe dulciuri pentru a nu forța funcția pancreasului. Splina, “cimitirul trombocitelor”, dacă nu fractionează corect, se poate perturba nivelul trombocitelor din sânge.

Inima, intestinul subțire

Între orele 11:00 și 13:00, activitatea inimii e la capacitate max. În această perioadă nu se recomandă mese copioase, care presupun un consum suplimentar de energie, care va fi luat din energia necesară activității intense a inimii.

Intestinul subțire are o activitate intensă între orele 13:00 și 15:00. Autorii afirmă că nu de multe ori s-a observat că un angajat cu norma redusă de muncă realizează la serviciu la fel de mult ca un angajat cu norma întreagă… De ce? Din cauza randamentului scăzut al organismului după orele 13, mai ales după un prânz copios.. Activitatea intestinului subțire, cu rol important în procesul de digestie, e ghidată de sistemul nervos vegetativ, a­ceasta putând fi blocată sau dereglată de stres sau nervozitate.

Din acest motiv se re­comandă ca masa de prânz să fie luată în liniște.
Între orele 15:00 și 17:00 e perioada în care funcționează la maximum vezica urinară. Vezica urinară are un rol important în dezintoxicarea organismului, alături de rinichi. Acest lucru poate fi accelerat cu ajutorul ceaiurilor diuretice, care au un efect maxim dacă sunt băute până la ora 19:00, deoarece între orele 17:00 și 19:00 rinichii funcționează intens. Dacă în acest interval orar, puteți beneficia, alături de un ceai diuretic, și de un masaj de relaxare, se produce o dezintoxicare mai eficientă a corpului.

După ora 19:00 e bine să nu se consume o cantitate prea mare de lichide, înainte de somnul de noapte.

Circulația sangvină are o activitate intensă între orele 19:00 și 21:00. Autorii spun că, dacă mulți părinți au zilnic o pro­blemă cu adormitul copiilor înainte de ora 19:00, după această oră, trimisul la culcare devine deseori “o bătălie crâncenă”, care de obicei e câștigată de către copii. Acest lucru nu se întâmplă fără motiv: între orele 19:00 și 21:00 circulația sangvină funcționează cel mai bine. În această perioadă, corpul și spiritul se gândesc la cu totul altceva decât la dormit.

De la ora 21:00 până la ora 23:00 se realizează o acumulare intensă de energie în corp
. Aceste 2 ore ale recuperării energiei se numesc la chinezi, după un meridian al corpului, “triplul încălzitor”. Cei care sunt în această perioadă sensibili la frig, cei care nu pot dormi decât într-o cameră încălzită nu ar trebui să ignore acest semnal. Undeva s-a creat un dezechilibru fizic sau emoțional și necesită atenție. Pentru mulți dintre noi, cele 2 ore sunt pline de vitalitate. Acest lucru e mai ușor vizibil la tineri, care în această perioadă se gândesc să meargă la distracții și nu la somn. Multora dintre noi ni s-a imprimat ideea, ani de-a rândul, că seara trebuie să ne culcăm devreme, corpul refăcându-se prin somn până la miezul nopții. Poate că aceste vorbe sunt de fapt interpretarea greșită a ideii că noi acumulăm intens energie între cele 2 ore.
Vezica biliară și ficatul
Între orele 23:00 și 1:00 se realizează intens funcțiile vezicii biliare. Aceasta, care contribuie cu secrețiile ei la digestie, e un organ care, prin disfuncția lui, dă mari probleme întregului organism. Cei care se trezesc des noaptea în această perioadă trebuie să-și pună cumva problema unei funcționări greșite a bilei sau a ficatului. Stresul și mâncarea consistentă cu prăjeli și grăsimi seara împiedică o funcționare corectă a bilei. Compresele umede și calde aplicate pe zona ficatului sunt benefice în acest interval orar. Ceaiul fierbinte, băut cu înghițituri mici, mai ales cel de pelin, băut cu 20 de minute înainte de masă, ajută la activarea funcției bilei. Sucul de ridichi ajută de asemenea. E de mare importantă descongestiona­rea intestinului gros care, dacă nu se reali­zează în mod natural, se poate face cu ajutorul unor clisme. În acest interval orar ar trebui evitate, pe cât posibil, băuturile și alimentele reci. Dacă sunt probleme în funcționarea bilei sau a ficatului, munca desfășurată în perioada nopții e foarte noci­vă, deoarece nu se pot reface cele 2 organe. Mai avem încă 6 ore din noapte pentru a încheia ciclul de funcționare al organelor interne pe parcursul unei zile.
Astfel, între orele 1:00 și 3:00 funcționează intens ficatul. Acesta, dacă are o structură deteriorată, se poate reface în anumite condiții, importantă fiind odihna prin somn alături de o bună încălzire a corpului. Funcția ficatului suferă din cauza toxicității mărite a unor alimente, a alcoolului, nicotinei, cât și a stresului. De reținut e că alcoolul și nicotina au un efect mult mai dăunător între orele 1:00 și 5:00 dimineața.
Între orele 3:00 si 5:00 dimineața e rândul plămânilor să funcționeze intens. Multi fumători au un acces de tuse dimineața pentru că plămânii au lucrat toată noaptea și acum dau afară substanțele care nu trebuie să fie în interiorul lor. 
Între orele 5:00 și 7:00 dimineața, intestinul gros are o funcție maximă
. Hrana stă în intestinul subțire circa 2 ore, iar în cel gros, chiar 20 de ore. Scaunul subțire indică probleme de digestie în in­testinul subțire, iar constipațiile pun în evi­dentă o creștere a toxicității organismului.

Alungați bătrânețea!

Cu această ocazie, prin scurta călătorie în intervalele orare ale unei zile am încercat să vă prezint, cu ajutorul celor 2 autori, câteva aspecte ale ceasului nostru interior. Cunoașterea acestor ritmuri ne face să avem încredere în instinctele noastre, acționând corect pentru a ajuta funcțiile organismului. E foarte important să nu simțim că îmbătrânim o dată cu vârsta, căci starea bună a intelectului, puterea de a munci, de a iubi scad considerabil îmbătrânirea.

Să ne ascultăm ceasul interior și să încercăm să ne adaptăm ritmului său, strivind prejudecățile. Există personalități care au trăit, creând la vârsta de 80 de ani.

E bine sa le respectați.

Sursa:Internet

Bookmark the permalink.

Comments are closed.