Fizica Cuantica si Creatia – Partea II

creatia-dezvoltare-personalaCHESTIUNEA 4 – UNIVERSUL

HOLOGRAFIC

O teorie numită realitatea holografică, arată că Universul şi mintea se comportă holografic. Cum se poate aplica aceasta în biologie ? Se poate susţine ipoteza conform căreia celulele pot fi parte a unui corp asemenea unei holograme, astfel că orice modificare care are loc la un anumit nivel poate afecta întregul şi invers ?

Bruce Lipton: Iată care e ideea: toate celulele sunt asemănătoare din punct de vedere genetic. Dar cu toate acestea, în diferite părţi ale corpului ele formează oase, altele formează muşchi, nervi, ligamente, etc., dar decizia asupra ce anume va urma să formeze o anumită celulă se bazează pe o matrice de informaţie care face parte din câmpul (morfic – n.t.) iar importanţa acestui fapt este că celulele extrag informaţia din câmp care este foarte precis corelată cu poziţia în spaţiu ocupată de un anumit ţesut sau organ şi astfel o anumită celulă va prelua acea funcţie care e specifică unei anumite arii sau volum din spaţiul respectiv.

Este precum un avion foloseşte metoda triangulaţiei prin care computerul de la bord interpretează semnalul radio emis de o staţie dintr-un anumit punct, apoi interpretează semnalul unei alte staţii situată în alt punct (la sol) şi cunoscându-se distanţa şi poziţia celor 2 surse radio, computerul poate spune pilotului unde anume se află în spaţiul aerian.

Celulele realizează ceva asemănător în corpul uman. Ele au potenţialul de a citi mediul unde se găsesc fiecare, şi astfel le controlează evoluţia. Am dovedit aceasta prin experimente de laborator, când am luat o anumită celulă dintr-o anumită parte a unui embrion, care, să zicem ar fi trebuit să formeze vertebre şi am mutat-o într-o altă parte, unde ea ar trebui să contribuie la formarea unui intestin sau un miocard.

Am observat că atunci când am mutat celule, în cadrul unui embrion, dintr-o zonă în alta, celulele se adaptau imediat la instrucţiunile matricii formatoare specifice acelei porţiuni din spaţiul embrionar, adică celulele sunt oarecum suspendate în câmpul (morfic – n.t.) şi în funcţie de locul precis pe care îl ocupă în matricea câmpului, acesta le determină rolul pe care îl vor avea în viitorul organism.

Aşadar, celulele citesc un câmp de informaţie şi îşi stabilesc propria evoluţie în cadrul comunităţii. Iar în esenţă, da, se poate spune că aceasta este asociată unei înţelegeri holografice, de fapt, chiar mai mult decât atât, dacă se ia un embrion tânăr, care nu are prea multe celule, şi se taie în două jumătăţi, atunci cele două părţi vor forma fiecare un nou embrion, aşa că dacă veţi tăia un embrion în grupuri de celule, ele sunt încă capabile să se adapteze instrucţiunilor matricii formatoare emanată din câmp, chiar dacă ele reprezintă doar un grup de celule ale unui embrion.

Deci, toate celulele sunt identice din punct de vedere genetic, dar atunci când interacţionează cu matricea formatoare a unui câmp morfic, atunci se poate spune că poziţia unui punct din spaţiul matricii reprezintă o informaţie holografică care transmite unei anumite celule instrucţiunile necesare efectuării unui anumit rol. Deci celulele unui embrion pot fi mutate dintr-un câmp în altul şi ele sunt totodată capabile să citească un tipar de instrucţiuni de tip holografic. Aşadar, celulele cresc şi formează ţesuturi şi programe nu pe baza unui program intern ci pe baza citirilor unor instrucţiuni din mediul înconjurător.

Tiparul se află în mediu sub forma unui câmp iar celulele se adaptează acelui tipar particular, fapt care le ajută să formeze ţesuturi specifice şi organe, aşa că celulele transmit informaţie spre celelalte celule (“suspendate” n.t.) în câmp, dar în acelaşi timp ele pot recepţiona informaţie, prin urmare corpul uman formează o comunitate. Prin definiţie, comuniune înseamnă în primul rând comunicare şi toate celulele sunt integrate unei matrici mai mari care exprimă caracteristicile câmpului.

Folosind o metaforă biblică transpusă în limbaj ştiinţific, noi suntem creaţi în imagineafizică a unui complement matriceal care se află în afara noastră şi astfel corpul fizic devine, în esenţă, o copie a câmpului morfic de energie. Dacă revenim la fizica cuantică, care se aplică la toate nivelele de manifestare, Albert Einstein spunea: “câmpul este sufletul guvernator al particulei materiale”. Aceasta se poate explica astfel: câmpul invizibil de energii reprezintă elementul responsabil care generează lumea materială. Dar această idee se regăseşte şi in concepţiile orientale în care se afirmă că spiritul modelează materia.

Dar în prezent, fizica cuantică tocmai a precizat ceea ce se ştia demult. Aşadar există un câmp de informaţie, care generează formele materiale, (din acest motiv a mai fost supranumit şi câmp morfogenetic – n.t.) iar dacă revenim la embriologie atunci putem recunoaşte că organismele au un câmp de energie care este folosit pentru a informa celulele cum să se asocieze între ele pentru a forma organismul întreg. Deci celulele “citesc” acest câmp.

Depinzând de poziţia ocupată de ele în spaţiul de manifestare al câmpului morfogenetic, ele primesc o anumită “sarcină” pe care o vor avea de îndeplinit. Aşadar, câmpul invizibil de energie este prima formă de manifestare iar materia este manifestarea secundară rezultantă. Dar biologia convenţională spune că este exact invers şi ea nu recunoaşte puterea câmpului de energie asupra materiei. Biologia convenţională ignoră rolul câmpului morfogenetic, fapt care i-ar permite tocmai o mai bună înţelegere a formării organismelor şi vindecarea bolilor.

Dacă luăm un exemplu, atunci când un medic care spune că studiază un ţesut infectat, adică un ţesut care nu se află în structura perfectă a câmpului, ei dau vina pe celule, spunând că celulele sunt responsabile cu destabilizarea structurii anatomice, dar celulele nu pot face altceva decât să răspundă oscilaţiilor şi semnalelor din câmp. Mediul oferă celulelor o mulţime de atitudini, credinţe, percepţii, stări emoţionale, şi toate acestea modulează câmpul.

Dacă avem un “defect” în structura câmpului, atunci aceasta va determina apariţia ulterioară a unui defect similar în corpul fizic. Dar oamenii de ştiinţă vor să explice defectele doar studiind celulele când de fapt defectele nu se află în celule, deoarece Einstein spunea că defectul este în câmp, deoarece câmpul este cel care le generează şi formează ca atare. Este un câmp morfo-generator. Aşa că până ce biologia nu va recunoaşte prezenţa câmpului, doctorii şi cercetătorii vor căuta la nesfârşit cauzele bolilor în tiparele interne ale celulei şi nu vor ajunge la nici un rezultat deoarece tiparul este câmpul.

Fizica cuantică ne va repeta mereu faptul că dacă vrei să realizezi schimbări în mediu atunci trebuie să schimbi aspectele esenţiale pe care se bazează viaţa fizică, aşa că nu ai nevoie să te orientezi spre părţile fizice ci este suficient să controlezi energiile, deoarece dacă poţi modifica câmpul, atunci materia sau corpul se va adapta noului câmp, deci este mai important să se opereze la nivel de câmpuri morfogenetice, adică ceea ce faci tu Cristian în acest moment, decât să îţi focalizezi eforturile şi gândurile asupra celulelor în raport cu lumea mecanicistă, deoarece câmpul este principalul generator de forme în acea lume mecanicistă.

Aşa că asta mă conduce la o concluzie interesantă asupra naturii holografice a celulelor, a câmpului morfogenetic şi a modului în care acesta le determină rolul şi funcţiile.

CHESTIUNEA 5 – ACTIVAREA

BIOPOTENŢIALELOR

Vă rugăm să ne povestiţi dacă aţi avut vreo exprienţă practică concretă de trezire şi activare a biopotenţialelor interne ?

Bruce Lipton: Da, am trăit aşa ceva. Experienţa mea se bazează pe biologia credinţelor şi atitudinilor. În continuare îţi voi prezenta cum funcţionează în cazul meu. Biologia credinţelor afirmă următoarele: o celulă, un om sau orice alt organism viu interacţionează cu mediul, îl observă, iar apoi răspunde acestor observaţii ajustând mereu corpul material, aşa că întotdeauna corpul se adaptează mediului în care există. În cazul oamenilor, celulele corpului au rolul precis stabilit de a citi mediul şi de a interpreta informaţia şi apoi transmite informaţia spre celelalte celule iar acel grup de celule a fost denumit neuroni.

Creierul este un mecanism fizic construit din celule. Funcţia creierului este de a citi mediul, a interpreta ce se întâmplă acolo şi apoi trimite semnale spre restul corpului pentru aşi coordona comportamentul şi de a-şi ajusta (adapta) biologia la mediu în modul optim posibil. Deci creierul este situat între mediu şi corp. Interpretarea creierului nu este altceva decât rezultatul acţiunii minţii asupra sa. Mintea este un interpretor, aşa că atunci când vă folosiţi mintea, dumneavoastră interpretaţi interacţiunile din mediul în care vă aflaţi, elaboraţi credinţe şi atitudini bazate pe cunoaştere şi raţiune, iar adevărul poate fi perceput astfel: funcţia minţii este de a crea coerenţă între programele şi credinţele proprii şi viaţa pe care o conducem. Rolul minţii este de a aduce aplicabilitate credinţelor şi tiparelor acesteia în viaţa reală.

Dacă credinţele noastre sunt în armonie cu sănătatea şi principiile vieţii atunci ne putem bucura de o viaţă fericită într-un corp sănătos. Dar dacă ele sunt incorecte, dizarmonioase, incomplete sau nu înţelegem lucrurile, atunci nu ne putem bucura de o viaţă fericită într-un corp sănătos pentru că nu avem cum să facem aceasta. Viaţa noastră va deveni o reflexie fidelă a tuturor acestor credinţe şi atitudini pe care le programăm.

În psihologie şi psihiatrie se vorbeşte de mintea conştientă şi subconştientul (numit uneori eronat şi inconştient – n.t.), cele două formând totuşi un întreg. Prin intermediul părţii conştiente ne conectăm la spirit, identitate de sine, (structurile bioinformaţionale – n.t.). Toate dorinţele şi ataşamentele, emoţiile sunt declanşate de fluctuaţiile minţii conştiente. Atunci când eu te întreb: Cristian, ce anume îţi doreşti de la viaţă ?, răspunsul tău va veni din mintea conştientă. Subconştientul este de milioane de ori mai puternic decât conştientul, dar subconştientul se comportă asemenea unui magnetofon care imprimă şi redă ceva de pe o bandă, el învaţă, creează obişnuinţe, setează ritmuri, etc. Aşadar, lucrurile esenţiale se creează în conştient, iar prin repetare subconştientul le memorează şi apoi le reproduce automat. (Acest fapt e de mare ajutor. Dacă vrem de exemplu să modificăm ritmul respirator, atunci nu trebuie să realizăm decât exerciţiile necesare până când subconştientul va şterge vechiul ritm şi îl va introduce pe cel nou. – n.t.)

Mulţi oameni au impresia că viaţa lor se desfăşoară pe baza conştientului. Dar cercetătorii în neuroştiinţe au descoperit faptul că această impresie e cât se poate de falsă. Principala funcţie neurologică a creierului NU este controlată de conştient (de mintea conştientă) ci de subconştient, care este, repet acest lucru, de milioane de ori mai puternic decât conştientul, în ceea ce priveşte procesarea informaţiilor. Conform studiilor acreditate, 95% din viaţa noastră este dirijată de subconştient. Iată de unde vine problema: tot ceea ce dumneavoastră doriţi de la viaţă sau să realizaţi în viaţă, este o credinţă (şi un ideal – n.t.) al minţii (al conştientului – n.t.). Principalul program din subconştient se “încarcă” în fiinţa noastră prin observarea părinţilor, fraţilor şi surorilor, apoi pe cele ale comunităţii şi ale poporului din care facem parte.

Diferenţa este că în timp ce conştientul doreşte un anumit lucru de la viaţă, subconştientul rulează un program automat despre ceea ce alţi oameni doresc de la viaţă sau de la tine.

Subconştientul este limitat de tipare şi reguli, credinţe false sau lipsite de efect, deoarece ţi se spune că eşti un om slab, sau vulnerabil. Acestea sunt credinţele majorităţii celorlalţi, care interacţionează cu tine. Şi deoarece 95% din acest spectacol al vieţii este “rulat” de subconştient, asta înseamnă că suma credinţelor altor oameni, cele mai des întâlnite, comune marii majorităţi, dictează mersul vieţii noastre. Deci ceea ce credem noi că facem cu mintea conştientă, nu are o pondere mai mare de 5% în viaţa noastră. Tot ceea ce noi creem în viaţă nu reprezintă altceva decât rularea unor programe (foarte vechi – n.t.) ale altor oameni, generaţie de generaţie, care menţin active toate aceste credinţe şi idealuri. Dacă alţi oameni îţi spun că poţi face un anumit lucru (deoarece mulţi alţii deja l-au mai făcut înaintea ta) atunci îl poţi face, iar dacă ei îţi spun că nu-l poţi face atunci, cel mai probabil, nu-l vei putea face.

Cristian, tu vorbeşti despre trezirea biopotenţialelor umane ascunse, dar primul lucru pe care trebuie să-l recunoşti şi aceasta este o operaţiune care se realizează prin forţa minţii (a conştientului) . Deci oricine vrea să realizeze aşa ceva, are mai întâi nevoie să şteargă din subconştient toate programele subconştiente imprimate pe bandă încă din perioada copilăriei deoarece tot ce se află în subconştient operează 95% din viaţa noastră.

Marea majoritate a oamenilor se simt sau sunt slabi, incapabili şi bolnavi deoarece îşi extrag informaţia şi programul acestui comportament din subconştient. Am fost preprogramaţi să fim slabi, incapabili şi bolnavi şi există chiar şi un motiv pentru asta. Un guvern nu poate controla oameni puternici, stabili şi siguri pe ei înşişi. Numai oamenii foarte puternici au posibilitate să îşi transmită această aptitudine urmaşilor şi familiei. Dar de multe ori, oamenii puternici nu sunt neapărat orientaţi benefic. Ei au o putere dar nu o vor transmite altora ci o vor folosi pentru interese personale.

Această situaţie este o caracteristică indistructibilă în specia umană, de la apariţia ei până în prezent. Şi atunci, anumiţi oameni care au observat acest aspect au propus soluţii care constau în stabilirea unei alte frecvenţe cerebrale de lucru, frecvenţă dată de stările specific de meditaţie şi concentrare, în care se pot descărca şi instala alte tipuri de programe. Aceste provin dintr-o colectivitate restrânsă, aşadar trebuie aplicate multă vreme până cân subconştientul va fi capabil să dezinstaleze vechile programe (obiceiuri, credinţe, atitudini) şi să le instaleze pe cele noi. Acestea vor fi programe care îţi dau putere şi vitalitate.

Pe website-ul meu am publicat o mulţime de teorii într-un paragraf numit Psihologie Energetică. Psihologia Energetică este o tehnică excelentă de rescriere a programelor minţii subconştiente (a subconştientului) .

Notă: În continuare dl. Bruce Lipton afirmă că acele tehnici ar putea şterge un program din subconştient în numai 15 minute, dar mi-aş permite să comentez faptul că această afirmaţie este mult exagerată, deoarece la baza oricărei intervenţii asupra corpului şi / sau minţii este energia vitală. Din păcate, mai întâi trebuie să ai la dispoziţie această energie şi atunci da, poţi face modificări aproape peste noapte, dar dacă nu o ai, atunci acestea pot dura ani de zile cu eforturi mari şi după cum se poate observa, majoritatea nu reuşesc.

Se cunosc cazuri limită, în care aceste biopotenţiale pot deveni temporar sau definitiv active, multe dintre acestea au fost mediatizate pe canalul de televiziune Reality TV, ele fiind însă prezentate sub formă de mistere neelucidate, supravieţuiri miraculoase, supraoameni, etc. Ceea ce dovedesc aceste filme şi pot face pentru alţii, este prezenţa şi activarea unor forţe interioare excepţionale, care în cazuri cu totul izolate, salvează vieţi şi vindecă suferinţe inimaginabile. Două dintre asemenea cazuri au fost prezentate şi în carte, deoarece ele ilustrează cât de mari sunt posibilităţile fiinţei umane, oameni obişnuiţi care au trecut prin situaţii neobişnuite.

CHESTIUNEA 6 – ALGELE ŞI

TERMOREGULATORUL MEDIULUI

AMBIANT

Biologul Bill Hamilton a dovedit că anumite alge, nu numai că recepţionează informaţie din mediul înconjurător dar ele îl pot transforma, prin controlarea cantităţii de nori care se formează la condesarea apei pe algele ajunse în atmosferă şi fac aceasta nu în beneficiul lor ci în beneficiul tuturor celorlalte specii. Cum se poate explica acest comportament bizar ?

Specialiştii au luat mostre de aer de la suprafaţa oceanului şi apoi de la nivelul norilor şi au observat că există alge. Ele sunt suficient de mici pentru a permite condensarea apei.

Bruce Lipton: Pe măsură ce se desfăşoară evoluţia formelor de viaţă, organismele apar în mediu. Ceea ce trebuie înţeles este faptul că organismele au nevoie de a interacţiona cu mediul pentru a supravieţui. Au nevoie să îşi obţină nutrienţii, şi să excrete materie reziduală. În acest fel, ele modifică mediul. Dacă am avea la dispoziţie un mediu perfect steril şi apoi aş adăuga un organism în acel mediu, atunci, după o anumită perioadă de timp, acel organism va începe să modifice mediul, deoarece el trebuie să îşi obţină hrana dar va adăuga mediului alte produse pe care le excretă în urma proceselor fiziologice proprii.

Cu cât organismele sunt mai mari şi mai multe, cu atât mai mult mediul este modificat de către acestea. Pentru a menţine un echilibru în mediu, Natura vine şi adaugă un al doilea organism, care de exemplu se va hrăni cu materia reziduală a primului organism, va obţine nutrienţii necesari, dar la rândul său va elibera în mediu altă materie reziduală, pe care o va folosi un al treilea posibil organism şi tot aşa mai departe.

Plantele supravieţuiesc folosind dioxidul de carbon, lumina şi apa pentru a crea zaharuri. Plantele au şi ele produse de excreţie printre care oxigenul este cel mai important. Ce s-ar întâmpla dacă am avea o lume alcătuită exclusiv numai din plante ? La un moment dat, întreaga atmosferă s-ar umple de oxigen şi ar dispărea dioxidul de carbon. Desigur, o asemenea situaţie ar putea degenera într-o catastrofă, deoarece orice descărcare electrică care s-ar produce într-un anumit loc, ar crea un incendiu de proporţii. Pentru a preveni această situaţie, Natura a adăugat mereu noi specii, în special animale, care sunt consumatoare de oxigen şi expiră CO2. Aceasta este deja o relaţie de simbioză între plante şi animale.

Pe măsură ce au apărut noi organisme în biosferă, ele au alterat-o şi modificat-o şi de fiecare dată a fost nevoie să apară alte organisme pentru a restabili echilibrul. Aşadar, biosfera planetei noastre nu este o colecţie de specii de plante şi vieţuitoare ci ea este o comunitate foarte bine închegată şi unită unde fiecare plantă şi fiecare animal sunt responsabile în a se ajuta unul pe celălalt. Şi atunci când oamenii au început să-şi facă apariţia, ei au început să distrugă anumite părţi ale mediului fără a ţine cont de rolul lor în menţinerea unui mediu armonios şi curat. Calea Naturii şi a evoluţiei naturale este aceea că toate organismele formează o unitate de interacţiune, un întreg, sau o comunitate, (Pământul întreg fiind considerat de către James Lovelock ca fiind un organism – n.t.).

Principiul Gaia, elaborat de James Lovelock precizează faptul că Pământul este un organism viu cu toate caracteristicile specifice unui organism viu pe care le cunoaştem din biologie. Plantele şi animele sunt asemenea celulelor şi ţesuturilor şi creează corpul de viaţă al Gaiei iar noi suntem o parte sa.

Notă: Bruce Lipton afirmă mai departe că comportamentul uman este atât de distructiv încât pune în pericol existenţa noastră ca specie. Şi aici aş avea un comentariu, folosind propriile sale afirmaţii: Natura are o putere de adaptare excepţională. Dacă aceasta e adevărat, şi dacă omul nu e rupt de natură (şi nu are cum să fie, chiar dacă s-a izolat într-un mediu artificial) atunci, în situaţiile unor schimbări ale climatului şi mediului vor exista întotdeauna un număr minim dar suficient de indivizi care să perpetueze specia mai departe.

Pentru evitarea confuziei trebuie făcută diferenţa clară între supravieţuirea speciei şi supravieţuirea unui individ. Cu siguranţă, au existat şi vor exista întodeauna, un număr suficient de mare de oameni, capabili să supravieţuiască unor condiţii de mediu alterate, inclusiv perioade glaciare, dacă nu intervin alte forţe perturbatoare de foarte mare magnitudine din exteriorul sau interiorul planetei. Momentan nu există indicii care să ne determine să fim îngrijoraţi.

CHESTIUNEA 7 – MASS MEDIA ŞI

DECEPŢIA INDUSĂ

Ce ar trebui să facă Mass Media pentru a se opri minciunile legate de faptul că genele ne controlează viaţa şi cum ar putea o experienţă practică precum a mea sau a dumneavoastră să contribuie la promovarea adevărului ?

Bruce Lipton: Asta e o chestiune de maximă importanţă. Este foarte greu să creem schimbări în Media, ca indivizi izolaţi, iar motivul constă în răspunsul la întrebarea: de ce?

Media nu ne spune nimic despre existenţa puterilor latente ale fiinţei umane (i.e. biopotenţiale) ? Singurul motiv este acela că (conştient sau inconştient n.t.) guvernul nudoreşte ca oamenii să aibe putere. Legea de bază (nescrisă n.t.) a unui guvern este că o populaţie bolnavă şi idioată numeroasă este mai uşor de condus decât una sănătoasă şi inteligentă. (în majoritatea cazurilor se pare că acesta este un tipar permanent n.t.).

Societatea noastră este împărţită pe o ierarhie a puterii iar aceasta necesită un control. Cei puternici îi stăpânesc pe cei slabi.

Notă: Din nefericire, dacă activarea biopotenţialelor ar fi atât de uşor de atins, atunci toate cărţile de spiritualitate şi practici ezoterice ar fi fost demult interzise de către oamenii care deţin puterea. Acest lucru nu numai că nu se întâmplă, ci dimpotrivă, literatura, muzica şi filmele care abordează această tematică se răspândesc acum mai mult ca oricând în trecutul omenirii, dar rezultatele întârzie să apară şi ei ştiu aceasta. De fapt toată lumea ştie că e dificil de atins acea stare specială, iar această credinţă a imposibilităţii activării biopotenţialelor este cea mai puternică credinţă ancestrală a omului, transmisă conştient sau inconştient, generaţie de generaţie.

Dar în acest caz, dumneavoastră vă veţi întreba de unde au obţinut oamenii puternici, puterea pe care o au, dacă nu din bioresursele proprii ? Bruce Lipton ne dă răspunsul: O obţin de la mine, de la tine şi de la toţi ceilalţi (care cred în ideile lor, care refuză raţiunea, intuiţia şi cunoaşterea de sine – n.t.), aşa că deşi noi avem puterea ca şi potenţial, ei au reuşit să programeze un set de credinţe prin intermediul cărora să fim convinşi că nu suntem şi nu putem fi puternici. Odată ce ajungem să credem asta atunci faptul în sine devine realitate crudă. Media ne ţine dezinformaţi şi vă reamintesc de corporaţiile farmaceutice multinaţionale.

CHESTIUNEA 8 – DOGMĂ ŞI ŞTIINŢĂ

Cercetătorul Dean Radlin de la Institutul de Ştiinţe Noetice a spus că ştiinţa este centrată pe dogme în jurul cărora anumite subiecte tabu nu sunt permise a fi discutate public, în caz contrar, cel care o face îşi poate pierde slujba. Din acest punct de vedere apreciez foarte mult curajul şi hotărârea dumneavoastră de a vorbi împotriva dogmei ştiinţifice, tocmai prin răspunsul la acest interviu. Alţi profesori pe care îi cunoaşteţi vă urmează exemplul ? Este Mass Media în favoarea a ceea ce faceţi sau ea caută doar senzaţionalul ? După tot ceea ce aţi făcut, mai sunteţi încă membru în colectivul profesoral şi de cercetare ?

Bruce Lipton: Cel mai bun exemplu pe care ţi-l pot oferi este perioada inchiziţiei, când Biserica considera că deţine cunoaşterea indiscutabilă asupra tot ce există iar aceasta ar fi fostcorectă şi perfectă. Problema cu această credinţă forţată e că atunci când un singur individ descoperă un singur lucru fals în ceea ce susţine Biserica, atunci totul cade la pământ. Şi atunci, pentru a se proteja, Biserica trebuia să prevină apariţia oricărei noi descoperiri care ar putea revela oamenilor falsul din spatele acesteia. Deoarece dacă se descoperea că Biserica greşea, atunci puterea ei dispărea brusc, deoarece se bazea pe dictonul noi deţinem cunoaşterea absolută, iar, în cele din urmă, cunoaştere înseamnă putere, deci cunoaştere absolută ar însemna putere absolută.

Un exemplu în acest sens este legat de faptul că Bisericii nu i-a convenit ca oamenii să studieze corpul uman, numindu-l misterul lui D-zeu. Şi atunci, cu această denumire, Biserica putea acuza că este un păcat pentru oricine încearcă să descopere cum funcţionează corpul, deoarece acesta e misterul lui D-zeu şi nimeni altcineva nu are voie să privească acolo. Multă vreme, în perioada inchiziţiei, oamenii nu puteau deveni medici, deoarece asta ar însemna să faci sacrilegiul de a ponegri misterul lui D-zeu. În perioada inchiziţiei creştinii nu puteau fi medici, aşa că numai musulmanii şi evreii puteau primi această cunoaştere, deoarece în religia lor acesta nu era un păcat. Deci aceasta a fost una dintre cele mai directe şi productive metode de a controla puterea. Control prin credinţă şi religie.

Exact acelaşi lucru se întâmplă în prezent în lume. Atunci când un profesor universitar completează o aplicaţie pentru un grant de cercetare pentru a demonstra, de exemplu, că se poate obţine vindecare cu ajutorul energiilor, atunci nu i se vor aproba fonduri. Banii care vin la un grant de cercetare sunt eliberaţi de reprezentanţi ai autorităţilor care deţin puterea în stat.

Dacă cercetarea ta este o ameninţare la adresa autorităţii, atunci ei nu o vor finanţa. În domeniul sănătăţii, corporaţiile farmaceutice multinaţionale reprezintă acea autoritate care nu admite şi nu va admite niciodată faptul că energiile pot vindeca boli iar acestea au o influenţă atât de mare încât nici o cercetare în acest domeniu nu este admisă şi nu este finanţată. Există foarte mulţi bani investiţi în sistem şi nu vor să-i piardă.

Dar, spre nefericirea lor, tot mai mulţi oameni se îndreaptă spre acest tip de cunoaştere şi o prezintă altora prin efort personal spunând: eu vreau să văd altfel lucrurile !. Aşa că multe din subiectele tabu au început să fie studiate deoarece încetul cu încetul autorităţile şi-au pierdut din puterea lor de influenţă. Acest fapt va aduce o nouă deschidere în această lume, asemenea unei noi revoluţii în ştiinţă. Publicul se află acum într-o stare de criză şi în cele din urmă vor decide ei singuri să caute răspunsuri în altă parte iar pentru mine este un moment emoţionant deoarece o mulţime de noi idei sparg dogmele vechi. Noi descoperiri şi noi domenii de cercetare se dezvoltă de la o zi la alta, deci acum e cel mai potrivit moment pentru a face cunoscute noile idei şi experienţe.

CHESTIUNEA 9 – PROIECTE DE

VIITOR

Vă rugăm să ne spuneţi ce proiecte, cărţi, filme aveţi în plan pentru viitorul apropiat ?

Bruce Lipton: Această întrebare este practic legată de cea anterioară prin faptul că eu cred că noi ne îndreptăm spre o evoluţie a comunităţii de oameni, şi nu neapărat a individului.

Fiecare om este precum o celulă a unui organism viu mult mai mare numit omenire, aşa că ceea ce ar putea acum evolua cel mai bine este acest organism, în ansamblul său. Eu cred că acest fapt este catalizat de numeroasele stări de criză care există în prezent.

Inclusiv criza încălzirii globale este partea a unui anumit comportament, foametea, epidemiile, sistemul de credinţe, lumea darwinistă, etc., sunt şi ele părţi ale comportamentului uman iar acestea ne spun că lumea în care trăim se bazează pe competiţie, permanenta luptă pentru supravieţuire, etc. Acestea sunt credinţele pe care le-am împrumutat şi introdus în viaţa noastră de zi cu zi.

Am crezut în toate aceste lucruri neadevărate precum: evoluţia e pur întâmplătoare, omul e un accident al naturii, bolile sunt rezultatul neşansei sau al hazardului, şi multe altele. Toate aceste credinţe false au modelat acest organism al comunităţii umane şi eu vă spun că această situaţie a minciunii şi decepţiei se va încheia deoarece acum avem o nouă înţelegere asupra evoluţiei, noi nu am ajuns aici prin intermediul întâmplării, evoluţia este rezultatul cooperării tuturor organismelor (plante, animale şi om) iar aceasta nu se bazează pe o competiţie, dar dacă noi credem că se bazează pe competiţie, atunci singurul lucru care ar putea favoriza evoluţia ca întreg (specie) este înlăturat şi ignorat. Dar cu toate acestea eu sunt optimist şi afirm că civilizaţia îşi schimbă expresia de la o civilizaţie animalică bazată pe competiţie şi luptă pentru supravieţuire la o alta bazată pe o cooperare firesc înţeleasă capabilă să dezvolte o nouă înţelegere asupra vieţii şi mediului.

Bruce Lipton

 

Destinul

dezvoltare-personala-destin„Fiecare om este singurul artizan al realităţii din jurul lui. Lumea este un
ecran vast pe care proiectăm fantomele vieţii noastre… în afara noastră nu
există nicio forţă, cunoscută sau necunoscută, naturală sau supranaturală,
care să ne poată influenţa destinul… Oricare ar fi întâmplarea ce survine în
viaţa noastră, înainte de a se manifesta, ea trebuie să aibă consimţământul
nostru…Nu crede că lumea există în afara ta. Încearcă să înțelegi că ceea
ce crezi că vine spre tine din exterior, își are originea doar în tine, nicăieri
altundeva. Recunoașterea cauzei interioare, responsabilă pentru tot ce se
petrece în afara ta, face ca răul, suferința și moartea să dispară de pe fața
pământului.”

Elio D’Anna

Fizica Cuantica Si Creatia – Partea I

dezvoltare-personala-creatiaÎnainte de a trece la întrebările propriu-zise, am nevoie să îţi spun câteva lucruri despre modul în care mintea şi conştiinţa interferează şi se conectează cu lumea în care trăim. Noi ştim deja faptul că mintea are influenţă asupra corpului, şi aş putea să-ţi vorbesc despre chimie, molecule şi mecanismele prin care mintea modifică funcţiile creierului şi cum anume acestea se transferă corpului fizic, neuronilor, glandelor şi productivităţii hormonale, pentru a-ţi face o idee asupra modului în care mintea poate modifica corpul fizic prin intermediul mecanismelor din creier.

Dar există o credinţă fundamentală, mult mai importantă, decât natura originii minţii. Iar aceasta ne este oferită de fizica cuantică. În vechea fizică, cea newtoniană, totul se credea a fi un experiment pur obiectiv. Asta însemna că pot măsura parametrul “A” şi parametrul “B”, şi pot preciza interacţiunea dintre ele, şi de fiecare dată rezultatul va fi acelaşi. Aşa că fizica newtoniană este supranumită deterministică , deoarece poţi determina rezultatul unui anumit eveniment, dacă cunoşti suficient de bine etapele şi reacţiile care au loc.

Dar în acele etape şi reacţii, nu s-a introdus efectul observatorului sau al experimentatorului, care le influenţează. Atunci când a apărut fizica cuantică prin anii 1920, şi fizicienii au acceptat-o ca pe un mod de viaţă, ei au avut nevoie de o nouă înţelegere a rolului vieţii. Ei au înţeles faptul că experimentatorul, care creează experimentul, influenţează rezultatul experimentului. De exemplu, atunci când se studiază particulele, ele au un comportament atât material (prin prezenţa masei) cât şi energetic (prin prezenţa sarcinii electrice).

Iar acest comportament are la bază credinţa în prezenţa observatorului. Deoarece atunci când îşi manifesta dorinţa (şi credinţa) să creeze un experiment prin care să evidenţieze manifestarea particulei ca şi undă atunci rezultatul era un spectru de refracţie, dar dacă observatorul îşi manifesta dorinţa (şi credinţa) să demonstreze că e o particulă, atunci rezultatul era prezenţa factorilor care indicau o particulă materială.

Ideea era că observatorul nu doar observă ci mai ales creează realitatea. Această idee este foarte profundă, deoarece se spune că “viaţa e un experiment” iar tu eşti experimentatorul şi prin urmare tu eşti în acelaşi timp şi observatorul. Conform fizicii cuantice, tu eşti cel care influenţezi şi modifici viaţa din mediul care te înconjoară (nu doar corpul tău ci şi ceea ce este în exterior). Astfel, gândurile tale nu sunt captive în mintea ta ca într-un container, ci ele influenţează tot ceea ce ne înconjoară. Asta e natura fizicii cuantice. Desigur, sună frumos faptul că gândurile sunt implicate în crearea realităţii, dar care nu e proprietatea noastră directă. Iar dacă acest lucru e adevărat (şi nu are cum să nu fie) atunci gândurile, atitudinile si credinţele noastre influenţează tot ceea ce ne înconjoară.

Ei bine, fizica cuantică ştia toate acestea în 1920, dar problema era că oamenii de ştiinţă aveau dificultate în a aplica aceste idei în propria lor viaţă, aşa că s-a luat o decizie arbitrară şi fizicienii au spus: fizica cuantică funcţionează numai la nivel atomic. În felul acesta ei îşi puteau vedea “liniştiţi” mai departe de viaţa lor deoarece fizica cuantică se aplica particulelor şi nu oamenilor. Iar asta le făcea viaţa mult mai … “uşoară”. Problema e că pur şi simplu nu e adevărat !.

Mecanica cuantică (fizica cuantică) se aplică la toate nivelele Universului. Marele cosmolog Steven Hawkings, a publicat un articol în anul 2006, împreună cu dr. Herzog, despre fizica superstring- urilor şi cosmologie. În acel articol a formulat, fără nici o ezitare, faptul că desfăşurarea cosmosului este influenţată de conştiinţa umană. Deci, avem o nouă înţelegere de la fizica cuantică şi anume: gândurile influenţează lucrurile care se manifestă în Câmp.

David Bohm, un fizician renumit care o postulat ideea că Universul există ca stare energetică. Totul nu e altceva decât energie şi potenţial. El anumit aceasta Ordinea Implicită. El a afirmat faptul că atunci când oamenii folosesc conştiinţa şi mintea, ei produc o perturbare de câmp şi energia pură se transformă sau colapsează în particule. Deci ceea ce el spunea, este că lumea fizică, este guvernată de Ordinea Explicită, o lume care devine reală atunci când potenţialele de energie colapsează în particule sub influenţa gândurilor şi a conştiinţei.

Dacă ne apropiem acum de principiile care stau la baza legilor fizicii cuantice atunci dumneavoastră . sunteţi o parte a unui experiment numit Viaţă. Sunteţi în acelaşi timp un observator dar şi un creator. Marea întrebare este cât de mult din aceaste principii le deţineţi în viaţă ? Ei bine, în 1920 fizicienii nu deţineau nici unul din ele. Aşa că au dat vina pe atomi, fugind astfel de ei înşişi prin afirmaţia: toate acestea se aplică numai atomilor. Aceasta e cea mai convenabilă afirmaţie pentru foarte mulţi oameni în prezent.

În articolul pe care ţi l-am ataşat în e-mail, numit Universul Mental, biofizicienii au spus: fizica Universului se bazează pe Conştiinţă. Acesta e un Univers Mental pe care noi îl creem. Şi cum spuneam, mulţi oameni nu pot să ajungă atât de departe, dar asta nu înseamnă că nu e real. Dacă tu îţi focalizezi viaţa şi intenţiile asupra manfestărilor, atunci tu poţi controla legile Universului şi cu siguranţă vei putea face asta.

SISTEMUL FALSELOR CREDINŢE

Sunt mulţi oameni, precum yoghinii care pot crea materie din nimic, dar sunt multe situaţii în care pur şi simplu alterăm structura materiei în lumea în care trăim. Mulţi vor gândi ceva de genul: asta nu poate fi real. Ei nu vor să creadă aşa ceva, iar motivul pentru care nu vor este acela că pentru a accepta aşa ceva e nevoie să schimbi modul în care trăieşti în lume. Ar trebui să recunoşti faptul că dacă tu eşti creator al unei realităţi pe care o deţii, atunci eşti şi responsabil de lucrurile pe care le aduci la realitate.

Foarte mulţi oameni, în această lume, nu au şi nici nu vor să aibe vreo responsabilitate. Aşa că atunci când tu încerci să le povesteşti celor din jur, chiar oamenilor de ştiinţă, faptul că noi creem această realitate prin intermediul conştiinţei, ei vor spune din start NU. Acesta e răspunsul unor oameni comozi care vor să îşi trăiască viaţa fără să fie responsabili de faptul că contribuie la crearea realităţii în care ei trăiesc.

Deci aceasta a fost o scurtă introducere pe care am dorit să o fac pentru a te preveni asupra unor aspecte înainte de a trece la întrebările propriu-zise. Aşadar, cititorul trebuie să răspundă la întrebarea: de cât de mult adevăr doreşte el să aibe parte în viaţă ? Cel mai teribil adevăr este acela că dumneavoastră creaţi realitatea în care trăiţi.

Dar dacă dumneavoastră veţi spune că nu creaţi decât lucruri foarte mărunte, pe care le prind cu mâna şi le mut dintr-o parte în alta, este doar o afirmaţie,… şi într-un anumit context este adevărată, dar alţi oameni au o cu totul altă capacitate de experimentare şi creaţie. Atunci când ştii că ai această capacitate atunci devii foarte puternic deoarece devii conştient de modul în care o poţi influenţa. Dacă pretindeţi că nu sunteţi implicaţi în nici un act de creaţie, atunci înseamnă că trebuie să acceptaţi faptul că sunteţi o victimă, deoarece altcineva a creat un anumit lucru. Dar fizica cuantică ne spune că nu există victime. Noi toţi participăm la crearea realităţii şi a lumii.

Chestiunea e următoarea: dacă puteţi crea lumea atunci de ce nu puteţi face miracole ? Aici apare problema: şi anume dumneavoastră nu sunteţi singurul care creează ceva în acest moment, ci mulţi alţi oameni îşi creează realitatea în acelaşi timp. Dacă toţi ceilalţi, marea majoritate, cred în exact acelaşi lucru, atunci ei creează mai întîi un Câmp de Energie pe care se va susţine viitoarea formă de realitate, care va deveni realitate.

Iar dacă tu încerci să crezi că eşti capabil de cu totul altceva, decât restul lumii, atunci apar alte probleme, deoarece câmpul tău de energie nu e la fel de puternic şi intens ca al celorlalţi.

Aşa că ceea ce mi-ai povestit despre lucrul care l-ai aplicat asupra ta, şi ai în localitatea ta o mulţime de oameni care nu cred în aşa ceva, atunci ai avut nevoie de o energie colosală, mai mare decât cea a toţi ceilalţi la un loc, pentru a aduce o anumită formă de realitate în fiinţa ta.

Toate aceste manifestări se produc în funcţie de energiile vehiculate, deoarece vorbim aici de intensităţi, magnitudini, nu doar simple teorii. Credinţele fiecăruia sunt cuantizabile prin intermediul energiei câmpului creat, aşa că cu cât sunt mai mulţi oameni care cred în acelaşi lucru (oricare ar fi el), cu atât mai puternic va fi şi câmpul. Dar dacă sunt puţini oameni care cred sau doresc să îşi aducă în viaţa lor o asemenea experienţă, cu atât mai slab va fi şi câmpul de manifestare.

Cu alte cuvinte, dacă o minoritate poate afirma şi arăta celorlalţi că îşi pot crea propria lor realitate, dar restul lumii nu crede aşa ceva, atunci acea minoritate are dificultăţi foarte mari în a-şi atinge scopul.

Deşi eu nu am fost crescut în religia creştină, aş vrea să abordez puţin chestiunea miracolelor manifestate de Isus. El a creat pur şi simplu toate acele lucruri despre care se spune că le-a creat. El a făcut acele miracole prin creaţie. Dar întrebarea este: cum a fost posibil ?. Ei bine, în acele vremuri, când oamenii credeau în El ca fiind un Creator, atunci toţi credeau în unul şi acelaşi lucru. Aşa că ei ofereau puterea lor lui Isus şi spuneau creează tu pentru ca noi să putem crede şi să fim de acord. Aşa că toţi erau în aceeaşi linie, toţi credeau in faptul că El putea face miracole şi bineînţeles El le făcea. Dar lucrul interesant pe care îl mai prezintă Biblia este acela că exista un singur loc în care Isus nu putea face miracole. Este vorba de oraşul său natal. Atunci când s-a întors acolo, a încercat să realizeze un miracol, dar localnicii îl cunoşteau, în mintea lor, ca fiind doar fiul unui dulgher, şi nu puteau crede că el ar putea face miracole. Problema este că atunci când o mulţime de oameni într-un oraş NU CRED că cineva anume poate face miracole, atunci s-a aflat că Isus nu a putut face nici un miracol în oraşul său natal.

Tu, într-un anume fel, vrei sa aduci un miracol la realitate, aşa că tu poţi crea miracole, dar problema este că atunci când eşti înconjurat de oameni care nu pot crede în ceea ce faci tu, este foarte greu să realizezi ceva. Şi ce a făcut Isus ? A mers prin locuri unde majoritatea oamenilor CREDEAU că El poate face miracole. Astfel că, aşa după cum Isus a spus, aşa după cum fizica cuantică afirmă azi, NOI CREEM LUMEA ÎN CARE TRĂIM.

Problema cu manifestarea unei anumite creaţii este cât de mulţi oameni sunt de acord cu ceea ce faci. Iar următoarea chestiune este legată de gândurile pe care le foloseşti la baza tuturor credinţelor pe care le manifeşti: credinţele tale te pot vindeca, te pot reînnoi, şi că poţi face toate miracolele pe care le-a făcut Isus şi chiar mai mult de atât. Aşa că aici intervine aspectul spiritual al problemei.

Fizica cuantică a venit cu această problemă şi a spus că observatorul, experimentatorul, cel care manifestă experimentul, îl creează în acea lume.

Deci practic, ceea ce faci tu Cristian este că vrei să demonstrezi că aceste lucruri sunt cu adevărat posibile, dar în acelaşi timp trebuie să recunoşti faptul că restul oamenilor au mari dificultăţi în a fi de acord şi a crede ceea ce faci, deoarece le ataci sistemul lor de credinţe. Drept răspuns din partea lor, va fi o respingere a sistemului tău de credinţe şi de aceea a fost extrem de greu pentru tine să atingi această manifestare, aşa după cum mi-ai spus într-unul din e-mail-uri: “am avut nevoie de 14 ani doar ca să ajung acolo”. Motivul a fost că tu ai acumulat multă energie, asemenea unui maestru de Qi-Gong, pentru a ajunge la un nivel critic, unde acea energie putea fi folosită pentru a realiza manifestarea a ceea ce ţi-ai propus şi chiar ai reuşit aceasta.

Dar acum te întreb dacă ai avea suficientă energie să îi aduci şi pe cei din apropierea ta la nivelul la care ai ajuns tu ? Ei bine, asta e mult mai greu. Ca şi concluzie, la cele afirmate până acum aş dori ca tu şi cititorii tăi să înţeleagă următorul lucru foarte important: Dumneavoastră creaţi realitatea şi lumea înconjurătoare precum şi biologia din organismul propriu.

Răspunsurile pe care ţi le voi oferi la întrebările propriu-zise se bazează foarte mult pe această idee, deoarece primul nivel de creaţie este mintea şi conştiinţa. Rolul nostru este de a-i aduce pe toţi oamenii la aceleaşi valori spirituale de credinţe, deoarece numai dacă vom acţiona colectiv vom putea crea orice.

CHESTIUNEA 1 – TRANSMUTAŢIA BIOLOGICĂ

Kervran a studiat transmutaţiile biologice la plante, animale şi om afirmând că este un fenomen natural. Sunt oare celulele capabile să transmute elemente ? Dacă da, credeţi că mintea umană poate ajuta sau împiedica acest proces prin gânduri armonioase sau dizarmonioase ? Poate ea să modifice, altereze, distruge sau chiar reface celulele vii ?

Bruce Lipton: Louis Kervran a realizat experimente fascinante, prin intermediul cărora a dovedit că celulele sunt capabile să transmute elementele. Plantele au cele mai uimitoare capacităţi de transmutare iar noi suntem încă incapabili să le înţelegem. Aici avem un paradox: atunci când studiem omul, spunem că este un organism extrem de complex şi inteligent iar pe măsură ce ne îndreptăm atenţia spre organisme tot mai mici precum cele uni sau pluricelulare, avem tendinţa să spunem că nu pot fi inteligente.

Dar asta nu e adevărat, deoarece corpul uman la rândul său e creat de către şi din celule. Desigur, corpul uman conţine o tehnologie situată undeva în afara celulelor, tehnologie care este capabilă să influenţeze mediul pentru a-şi obţine şi menţine toate lucrurile de care are nevoie prin intermediul reacţiilor chimice care au loc în fiecare moment. De ce este atât de important să ştim că celulele ne creează pe noi ? Celulele sunt capabile să folosească acea tehnologie pentru a construi un corp uman iar acest mecanism este dincolo de înţelegerea noastră. Celulele sunt cele mai capabile în folosirea şi utilizarea energiei şi a substanţelor din mediu.

Noi spunem că celulele sunt non-inteligente, dar ele se află aici de peste 2 miliarde de ani şi şi-au dezvoltat o abilitate excepţională de a se adapta şi modifica mediul, de a schimba un câmp (morfic – n.t.), …(înregistrarea audio are întreruperi)… , plantele au o tehnologie situată dincolo de capacitatea noastră de înţelegere şi realizare practică. Atunci când putem identifica aceasta, după părerea mea, ea trebuie să fie atribuită unei anumite forme de inteligenţă, şi atunci când celulele sunt capabile să facă ceva ce noi nu putem realiza, este aproape jenant să acceptăm faptul că celulele au o putere mai mare decât o are fiinţa umană privită ca întreg. Dar este real !. Deci cea mai importantă idee care se desprinde din aceste cercetări este că celulele pot modifica mediul, elementele şi interacţiunile dintre acestea.

Chestiunea care l-a interesat pe Kervran a fost reluată de câţiva cercetători japonezi şi au ajuns la aceleaşi rezultate. Dar problema cea mai mare este aceea că ştiinţa convenţională nu doreşte să se ajungă la asemenea lucruri deoarece nu vor să creadă în inteligenţa şi puterea unor celule, aşa că analizează totul fragmentat şi izolat, pentru a afla cum se produc toate acele transformări. Dar cu cât fragmentează celula în părţi şi analizează părţile cu atât mai greu le este să îşi dea seama cum anume se produc transmutaţiile sau cât de uimitoare poate fi inteligenţa unei celule.

De exemplu, celulele (plantelor) pot capta lumina Soarelui, CO2 şi fabrică glucoză. Descoperirea şi înţelegerea unui astfel de mecanism ar rezolva problema alimentară a omenirii pentru totdeauna. Oamenii nu pot înţelege natura energiei electrice, chimice şi biologice pe care celulele o folosesc pentru a converti lumina solară în hrană folosind CO2 iar partea semnificativă este aceea că e vorba de o tehnologie pe care oamenii nu o pot înţelege.

Şi atunci, tot ceea ce noi nu înţelegem îl numim … mister. Aşa că cercetările lui Kervran par mai degrabă “misterioase” decât ştiinţifice, pur şi simplu pentru că nu le înţelegem. Oare ştiinţa convenţională le va studia vreodată ? Foarte puţin probabil ! Ştiinţa convenţională dar mai ales biologia convenţională nu se va implica în acest domeniu deoarece ele nu înţeleg natura fizicii cuantice şi rolul acesteia în celule, biologie celulară şi biologie umană. Deci este foarte puţin probabil ca ştiinţa convenţională să facă vreun comentariu asupra acestei chestiuni, deoarece este ceva atât de îndepărtat de sistemul ei de credinţe încât se va considera că este vorba mai mult de magie decât ştiinţă. Este foarte dificil să găseşti oameni de ştiinţă, care să studieze ceva în care nu pot să creadă.

CHESTIUNEA 2 – QI ~ ENERGIA VIEŢII

Experienţa mea personală, care de fapt m-a îndreptat spre toate aceste cercetări, despre care v-am rugat să-mi vorbiţi, s-a bazat pe anumite tehnici orientale unde principiul transmutării este aplicat sub forma unei trans-sublimă ri a materiei seminale într-o formă de energie asemănătoare celei plasmatice. Acesta a fost cel mai dificil proces pe care l-am realizat în viaţă şi a necesitat 14 ani de încercări. Aţi putea explica de ce medicina şi biologia resping aceste fapte şi spun: este imposibil ?. Nu este un fenomen religios şi nici ocult. Eu am trăit realmente acest fenomen şi am convingerea că există explicaţii de natură fiziologică. De ce ştiinţa nu e pregătită să accepte existenţa unor asemenea tranformări ?

Bruce Lipton: Tu eşti o fiinţă energetică într-un corp fizic. Pornind de la această idee, energia din corpul tău poate fi dirijată şi focalizată pentru a deveni atât de puternică încât ai putea genera foc direct din mîini. Poţi urmări o asemenea demonstraţie pe site-ul YouTube care îl arată pe un om făcând acest lucru. Acea persoană îşi foloseşte energia sa proprie din bioresursele sale pentru a aprinde o foaie de hîrtie. Cel care demonstrează această experienţă fascinantă este originar din insula Java. (din păcate filmarea nu mai este prezentă pe site – n.t.)

Asta demonstrează faptul că tu ai şi controlezi acum o energie care circulă prin corpul tău biologic şi este un fel de Qi. Acest Qi poate fi pus în mişcare prin tehnici de yoga, Qi-Gong sau Arte Marţiale, prin intermediul cărora se poate învăţa cum să dirijezi acest Qi în corp şi pe măsură ce realizezi anumite exerciţii, el devine atât de puternic încât poţi aprinde o foaie de hârtie doar ţinând mîinile deasupra ei. Şi de ce ar fi relevant acest lucru ?

Ei bine, tu ai această aptitudine activă, alţi oameni o pot pune în evidenţă … dar principala întrebare este de ce este atât de greu să o demonstrezi unei audienţe generale ? De ce este atât de greu pentru ştiinţa convenţională să observe acest lucru ? Dar de fapt întrebarea ar trebui formulată astfel: Ştiinţa studiază lumea ca un întreg ? Ştiinţa studiază lucrurile despre care mi-ai scris ? Răspunsul e NU.

Ştiinţa studiază lucruri care se pot măsura, experimenta şi atunci când se află în faţa a ceva ce nu se poate măsura şi experimenta (în condiţii stricte de laborator – n.t.) atunci acele lucruri nu prezintă interes pentru ştiinţă. Şi nu se poate face nimic în această privinţă. Asta e interesant, deoarece ştiinţa, prin definiţie, studiază lumea înconjurătoare prin ceea ce se numeşte metode ştiinţifice adică asta înseamnă că observi evenimente, măsori parametri, creezi ipoteze, apoi faci experimente, după care testezi ipotezele pentru a vedea dacă sunt adevărate. Asta înseamnă metodă ştiinţifică.

Ei bine, prima parte spune că observi şi măsori dar se ajunge într-un punct în care dacă nu ai maşini specializate să măsoare energia Qi, sau energia vitală care este vehiculată în corp, atunci problema este că nu există nimic ce să poată fi măsurat şi prin urmare ştiinţa nu poate privi asupra acestui fenomen. Unii oameni cred că ştiinţa studiază Universul, dar răspunsul este NU. Ştiinţa studiază Universul numai în măsura în care ea poate utiliza metodologia ştiinţifică, ceea ce cu totul altceva. Asta înseamnă că există o parte substanţială din Univers pe care ştiinţa nu o poate cuprinde, atinge sau studia şi atunci se propune ignorarea şi negarea acesteia.

Dar acum dumneavoastră veţi spune că această atitudine nu e deloc ştiinţifică, dar deoarece ştiinţa a creat o restricţie asupra a ceea ce este considerat ştiinţific atunci ea poate studia lumea înconjurătoare numai din perspectiva din care ea vede lumea adică prin experimentare ştiinţifică, instrumente care pot face măsurători ale unor parametri, deci asta e calea prin care oamenii de ştiinţă studiază lumea înconjurătoare.

Dacă nu poţi măsura Qi-ul atunci nu poţi măsura energia vitală, atunci ştiinţa nu are nici o cale de a ajunge acolo şi nici nu poate recunoaşte asta şi de aceea o numeşte metafizică în loc de fizică. Ştiinţa afirmă că noi studiem fizica şi nu metafizica. Metafizica este tot ceea ce cuprinde forţele invizibile ale minţii, energii cuantice care influenţează viaţa, şi atunci dacă ei nu le pot măsura atunci nu le pot poseda, deci chiar dacă vei demonstra acest lucru, ştiinţa va privi aceasta şi va spune e un truc, e o magie şi va încerca să demonstreze că e o iluzie chiar dacă nu e o iluzie. Deci atunci când ştiinţa ajunge în faţa a ceva ce alţii spun paranormal atunci ştiinţa va afirma că este un truc de magie ieftină şi prin urmare nu o va lua în serios.

Asta devine o problemă, deoarece dacă tu eşti capabil să controlezi Qi-ul în timp ce mulţi alţii nu pot face acest lucru, este foarte greu să convingi o audienţă generală, deoarece oamenii obişnuiţi au fost programaţi să nu creadă în aşa ceva. Atunci când nu crezi şi nu poţi observa aceasta, atunci singurul lucru pe care mintea ţi-l spune este cu siguranţă e un trucaj sau o iluzie. Ştiinţei nu-i place să lucreze cu iluzii aşa că le va ignora şi este cea mai grea sarcină din lume, aceea de a face un om de ştiinţă să se apropie şi să studieze cu seriozitate fenomene paranormale, deoarece ele se situează în afara limitelor de studiere prin metode ştiinţifice.

CHESTIUNEA 3 – COMUNICAREA CELULARĂ

Specialiştii ruşi au descperit faptul că celulele pot comunica între ele prin intermediul unui câmp asemănător celui electromagnetic. Ei au pus câte o jumătate dintr-un ţesut de cultură în două containere sigilate dar prevăzute cu o fereastră de sticlă. Dacă fereastra era construită din sticlă obişnuită, atunci orice acţiune asupra ţesutului dintr-un recipient nu avea nici un efect asupra celuilalt, dar daca fereastra era confecţionată din sticlă de cuarţ (despre care se ştie că permite trecerea radiaţiilor UV şi peste UV) atunci, în numeroase experimente, s-a observat că orice acţiune (de exemplu infectare) realizată asupra unuia din ţesuturi crea un efect asupra celui sănătos în numai câteva ore. Vă rog faceţi un scurt comentariu asupra acestui fenomen.

Bruce Lipton: Aceste experimente au fost repetate de foarte multe ori şi au fost verificate şi de alţi cercetători. Deoarece informaţia chimică nu poate traversa sticla obişnuită, oamenii de ştiinţă care lucrează cu ştiinţa convenţională nu au vrut să studieze acest fenomen deoarece în lumea biologiei convenţionale regula spune că semnalele sunt transmise prin intermediul substanţelor care intră în reacţie sau a ionilor, aşa că în biologia convenţională, atunci când ea se referă la semnale, acestea impun cu necesitate o origine chimică.

Şi din moment ce sticla obişnuită opreşte transferul de semnale oamenii de ştiinţă au fost uimiţi … ei au vazut că există un efect dar nu avea nici o logică deoarece în lumea lor toate semnalele, fără excepţie, sunt vehiculate pe cale chimică dar în acest caz particular era clar că ele nu puteau fi transmise între două recipiente izolate unul faţă de celălalt. …(înregistrarea audio are întreruperi)…

Noii oameni de ştiinţă studiază fizica cuantică iar în prezent există foarte multe studii care indică faptul că celulele comunică mai degrabă prin unde (n.t. capabile să traverseze mediul atmosferic şi nu numai) – înregistrarea audio are întreruperi) decât prin semnale chimice. Ele pot comunica prin intermediul luminii (sau a unei radiaţii care se comportă asemănător cu cea luminoasă, sau din spectrul UV şi peste UV – n.t.) iar în acest sens medicul german Fritz Popp a fost liderul unui colectiv de cercetare care s-a ocupat cu transmisiile de semnale ale celulelor printr-un ecran de sticlă de cuarţ, şi dr. Popp a introdus denumirea de fotoni de lumină, care aveau rol de semnale de comunicare, … celulele pot citi informaţia purtată de undele luminoase, pot genera şi absorbi unde luminoase.

Deci unul din comportamentele celulei este faptul că citeşte informaţia fotonică. Noi nu suntem capabili să vedem acei fotoni dar celulele pot fi activate de un singur foton de lumină. Aşadar undele luminoase de frecvenţe diferite sunt asemenea unor comutatoare care controlează celulele. Deci acestea sunt concluziile cercetărilor doctorului Fritz Popp în domeniul biofotonicii.

Ceea ce e important de ştiut este faptul că celulele pot comunica şi prin alte mijloace decât reacţiile chimice. Ele pot comunica prin câmpuri (asemănătoare – n.t.) cu cele electromagnetice, prin lumină, sunete, etc. Deci biologia convenţională a restrâns acest studiu la credinţa că semnalele sunt transmise prin intermediul substanţelor chimice (sau ioni – n.t.).

Motivul principal pentru care ştiinţa ţine cu dinţii de această credinţă este datorat influenţei corporaţiilor farmaceutice multinaţionale iar semnificaţia acestui fapt poate fi înţeleasă astfel: fundamentul corporaţiilor farmaceutice multinaţionale este că celulele comunică prin intermediul chimiei iar sarcina companiilor este de a crea substanţe care alterează comunicarea celulară şi astfel poţi controla comportamentul acesteia.

Trebuie să înţelegi întreaga lume este la cheremul corporaţiilor farmaceutice multinaţionale care deţin cea mai mare industrie de pe planetă. Atunci când apar oameni care vin să demonstreze că celulele pot comunica prin alte căi decât cele chimice, corporaţiile consideră că au o problemă care le încurcă afacerile. Dacă noi am reuşi să învăţăm cum anume putem vindeca prin metode energetice, fapt care totuşi deja începe să se întâmple, asta înseamnă că nu va mai fi nevoie să cumpărăm medicamente.

Dar corporaţiile farmaceutice multinaţionale sunt conştiente de acest aspect. Ele controlează publicitatea în reviste, ziare şi la emisiunile de Radio şi TV, … ele pun o mulţime de bani în Mass Media. Din cauza acestei investiţii substanţiale ele pot dicta ce fel de emisiuni şi ştiri se pot difuza, aşa că e foarte dificil să fie promovată noua ştiinţă a energiilor vindecătoare, bioenergiile sau concepte precum gândurile, conştiinţa, de care depind viaţa noastră deoarece corporaţiile farmaceutice multinaţionale nu le convine să se difuzeze asemenea informaţii.

Motivul cel mai clar este că dacă oamenii ar putea învăţa să controleze biologia prin intermediul energiilor (bioenergie, lumină, sunete, etc.) atunci nu ar mai avea nevoie să cumpere medicamente iar acesta ar fi sfârşitul corporaţiilor farmaceutice multinaţionale. Din fericire există toate semnele că acest lucru se va întâmpla curând, şi este deja o parte a problemei mondiale din prezent. Marea criză la care asistăm se datorează faptului că restricţionăm vindecarea celulară la cea chimică şi ignorăm rolul conştiinţei (observatorului – n.t.), al minţii, energiei, luminii şi sunetelor ca fiind relevante în experienţele noastre de vindecare.

Studiu asupra rugăciunii făcut de un laureat al premiului Nobel pentru medicină

dezvoltare-personala-rugaciuneOmul are nevoie de Dumnezeu aşa cum are nevoie de oxigen.”- Dr. Alexis Carrel

Cunoscut pentru descoperirile sale în domeniul vaselor de sânge şi al transplantului de organe, descoperiri pentru care a primit premiul Nobel, marele chirurg şi biolog francez Alexis Carrel (1873-1944) a fost şi un om profund religios.

De-a lungul carierei sale a constatat influenţa covârşitoare pe care credinţa o are asupra sănătăţii sufleteşti şi trupeşti şi a ajuns să creadă în miraculoasa putere de vindecare a rugăciunii. Despre acest subiect a scris un eseu devenit celebru.

Acest studiu asupra rugăciunii este inspirat din observaţiile sale culese în decursul unei lungi cariere printre oameni din cele mai diferite zone ale lumii, de toate profesiunile şi din toate clasele sociale, bolnavi sau sănătoşi, credincioşi sau necredincioşi. Pe de altă parte, experienţa sa ştiinţifică, studiile de laborator cărora li s-a dedicat ani în şir i-au permis să observe efectele curative ale rugăciunii.

Vă prezentăm în continuare eseul pe care Alexis Carrel l-a scris despre rugăciune.

Introducere

Nouă, apusenilor, raţiunea ni se pare a fi mult superioară intuiţiei. Preferinţa noastră se îndreaptă mai mult către inteligenţă decât către sentiment. Ştiinţa înfloreşte, în timp ce religia stagnează. Îl urmăm pe Descartes şi-l părăsim pe Pascal.

În acest sens, căutăm îndeosebi să ne dezvoltăm inteligenţa. Cât despre activităţile spirituale, morale, etice, acestea sunt neglijate aproape complet. Slăbirea acestor activităţi fundamentale face din omul modern o fiinţă oarbă din punct de vedere spiritual. Această infirmitate nu-i permite să fie un bun element constitutiv al societăţii. Putem atribui prăbuşirea civilizaţiei noastre slabei calităţi a individului. De fapt, domeniul spiritual se arată tot atât de necesar reuşitei vieţii ca şi cel intelectual şi cel material.

Este deci necesar să ne stimulăm activităţile intelectuale, care conferă puterea personalităţii noastre. Cel mai ignorat dintre ele este simţul spiritual. Simţul religios se exprimă mai cu seamă prin rugăciune. Rugăciunea este în mod evident un fenomen spiritual. Ori, lumea spirituală nu poate fi investigată prin mijloace ştiinţifice. Cum să dobândim deci o înţelegere reală a rugăciunii? Ştiinţa cuprinde, din fericire, totalitatea lumii materiale. Aceasta poate, prin intermediul psihologiei, să fie extinsă până la manifestările spirituale. Vom învăţa deci în ce constă fenomenul rugăciunii, tehnica practicării acesteia şi efectele ei, prin observarea sistematică a omului care se roagă.

Definiţia rugăciunii

În esenţă, rugăciunea pare să fie o tensiune a spiritului către substratul imaterial al lumii. În general, ea constă într-o plângere, într-un strigăt de nelinişte, într-o cerere de ajutor. Uneori ea devine o contemplare senină a principiului imanent şi transcendent al tuturor lucrurilor. O putem defini, de asemenea, ca fiind o înălţare a sufletului către Dumnezeu, asemenea unui act de dragoste şi de adorare către cel care este izvorul minunii numită viaţă. Rugăciunea reprezintă, de fapt, efortul omului de a intra în comuniune cu o fiinţă nevăzută, creatoare a tot ce există – înţelepciune supremă, forţă şi frumuseţe, Tată şi Mântuitor al fiecăruia dintre noi. Departe de a fi o simplă recitare de formule, adevărata rugăciune este o stare mistică în care conştiinţa se absoarbe în Dumnezeu. Această stare nu este de natură intelectuală. Oamenii simpli îl simt pe Dumnezeu în mod tot atât de natural cum simt căldura soarelui sau parfumul unei flori. Dar Dumnezeu, care este atât de accesibil celui care ştie să iubească, rămâne ascuns celui care nu reuşeşte să-L înţeleagă. Gândirea şi cuvântul nu sunt suficiente atunci când e vorba de a-L descrie. Iată motivul pentru care rugăciunea îşi găseşte cea mai înaltă expresie într-un avânt al dragostei prin labirintul inteligenţei.

Tehnica rugăciunii. Cum să ne rugăm

Cum trebuie să ne rugăm? Tehnica rugăciunii am învăţat-o de la misticii creştini, începând cu Sfântul Pavel până la Sfântul Benedict, precum şi de la mulţimea apostolilor necunoscuţi, care de douăzeci de veacuri au iniţiat popoarele Apusului în tainele trăirii vieţii religioase. Dumnezeul lui Platon era inaccesibil în măreţia lui. Cel al lui Epictet se confunda cu sufletul lucrurilor. Iehova era un despot oriental care inspira teroarea şi nicidecum dragostea. Dimpotrivă, creştinismul L-a apropiat pe Dumnezeu omului; I-a dat o înfăţişare. A făcut din El tatăl nostru, fratele nostru, Mântuitorul nostru. Pentru a ajunge la Dumnezeu nu mai sunt necesare ceremoniale şi sacrificii sângeroase. Tehnica rugăciunii s-a simplificat.

Pentru a ne ruga trebuie doar să facem efortul de a tinde către Dumnezeu. Acest efort trebuie să fie afectiv, nu intelectual. De exemplu, o meditaţie asupra măreţiei lui Dumnezeu este o rugăciune numai dacă ea este în acelaşi timp o expresie a dragostei şi a credinţei. Astfel, rugăciunea făcută după metoda Sfântului La Salle pleacă de la o consideraţie intelectuală pentru a deveni, de îndată, afectivă. Fie rugăciunea scurtă sau lungă, rostită sau numai gândită, ea trebuie să fie asemenea conversaţiei unui copil cu tatăl său. „Ne prezentăm aşa cum suntem”, spunea într-o zi o Soră a Milei, care de treizeci de ani îşi pusese viaţa în slujba săracilor. De fapt ne rugăm în acelaşi fel în care iubim, adică cu toată fiinţa noastră.

Cât despre forma rugăciunii, aceasta diferă de la scurta aspiraţie către Dumnezeu până la contemplare, de la cuvintele simple, pronunţate de ţăranca oprită înaintea Calvarului aflat la răscrucea drumurilor şi până la măreţia cântecului gregorian ce răsună sub bolţile catedralelor. Solemnitatea, măreţia şi frumuseţea nu sunt obligatorii pentru eficienţa rugăciunilor. Puţini oameni au ştiut să se roage ca Sfântul Bernard de Clairvaux. Dar nu trebuie să fii convingător pentru a fi mântuit. Când judecăm valoarea rugăciunii după rezultatele ei, cele mai umile cuvinte de cerere şi de preamărire par la fel de acceptabile Stăpânului tuturor fiinţelor ca şi cele mai frumoase invocări. Unele formule care sunt recitate mecanic sunt într-un anumit fel rugăciuni, la fel ca flacăra unei lumânări. Ajunge ca formulele acestea neînsufleţite şi această flacără materială să simbolizeze aspiraţia unei fiinţe omeneşti către Dumnezeu. Ne rugăm de asemenea prin acţiunile noastre. Sfântul Ludovic de Gonzaga spunea că îndeplinirea datoriei este echivalentă rugăciunii. Modalitatea cea mai bună de a se pune în comuniune cu Dumnezeu este, fără îndoială, aceea de a-I îndeplini în totalitate voinţa. „Tatăl nostru, fie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în Cer, aşa şi pe pământ… ”  A face voia lui Dumnezeu constă, neîndoielnic în a asculta de legile vieţii, aşa cum sunt ele înscrise în fiinţa şi în spiritul nostru.

Rugăciunile care se înalţă de la suprafaţa pământului, ca un nor imens, se deosebesc unele de altele la fel cum se deosebesc între ele personalităţile celor care se roagă. Ele constau însă în variaţiuni pe două teme, care sunt mereu aceleaşi – necazul şi dragostea. Este în întregime legitim să implorăm ajutorul lui Dumnezeu pentru a obţine ceea ce ne este necesar. Cu toate acestea, ar fi absurd să cerem satisfacerea unui capriciu sau obţinerea unui lucru care poate fi dobândit prin propriul nostru efort. Cererea inoportună, insistentă, agresivă dă rezultate. Un orb aşezat la marginea drumului îşi striga păsurile din ce în ce mai tare, cu toate că oamenii încercau să-l facă să tacă. „Credinţa ta te-a mântuit”, îi spuse Isus care trecea pe acolo. În forma sa cea mai înaltă, rugăciunea încetează să fie o cerere. Omul îi spune Stăpânului tuturor lucrurilor că îl iubeşte, că îi mulţumeşte de darurile Sale, că este gata să-I îndeplinească voinţa. Rugăciunea devine contemplaţie. Un ţăran bătrân stătea în ultima bancă a unei biserici goale. „Ce aştepţi?”, îl întrebă cineva. „Îl privesc – răspunse el – şi El mă priveşte.”

Valoarea tehnică a unei ştiinţe se măsoară prin rezultatele sale. Orice tehnică a rugăciunii e bună atunci când reuşeşte să facă legătura între om şi Dumnezeu.

Unde şi cum să ne rugăm

Unde şi cum să ne rugăm? Ne putem ruga oriunde: pe stradă, în automobil, în vagonul unui tren, la birou, la şcoală, în uzină. Dar ne putem ruga mai bine pe câmp, în munţi, în păduri sau în singurătatea camerei noastre. Există de asemenea rugăciunile liturgice, care se fac în biserică. Dar, oricare ar fi locul rugăciunii, Dumnezeu nu vorbeşte omului decât dacă acesta face linişte în sine însuşi. Liniştea interioară depinde în acelaşi timp de starea fizică şi psihică a omului, precum şi de mediul în care acesta se află. Pacea trupului şi a spiritului sunt greu de obţinut într-un mediu confuz, zgomotos al marilor oraşe moderne. Astăzi este nevoie de locuri de rugăciune, de preferinţă biserici, unde locuitorii oraşelor să poată găsi, măcar pentru o clipă, condiţiile necesare liniştii lor interioare. N-ar fi nici greu şi nici costisitor să fie create insule de pace, primitoare şi frumoase, în tumultul oraşelor. În tăcerea acestor refugii oamenii ar putea, înălţându-şi gândurile către Dumnezeu, să-şi odihnească trupul şi să-şi destindă spiritul, să-şi liniştească judecata şi să dobândească forţa de a suporta viaţa aspră cu care-i copleşeşte civilizaţia noastră.

Prin faptul că devine obişnuinţă, rugăciunea influenţează caracterul. Trebuie deci să ne rugăm mereu. „Gândeşte-te la Dumnezeu mai des decât respiri”, spunea Epictet. E absurd să te rogi dimineaţa, iar în restul zilei să te comporţi ca un barbar. Gânduri sau invocări mentale îl pot menţine pe om în prezenţa lui Dumnezeu. Tot comportamentul va fi în acest caz inspirat de rugăciune. Înţeleasă în felul acesta, rugăciunea devine un mod de a trăi.

Efectele rugăciunii

Rugăciunea este urmată întotdeauna de un rezultat, dacă ea este făcută în mod corect. „Niciun om nu s-a rugat vreodată fără a învăţa ceva”, scrie Emerson. Cu toate acestea, rugăciunea este considerată de oamenii moderni ca fiind un obicei desuet, barbar, o superstiţie zadarnică. În realitate nu cunoaştem aproape deloc efectele ei.

Care sunt cauzele ignoranţei noastre? În primul rând, ne rugăm prea rar. Simţul sfinţeniei este pe cale de dispariţie la oamenii contemporani. Este probabil ca numărul francezilor care se roagă cu regularitate să nu depăşească 4 sau 5 la sută din populaţie. Apoi rugăciunea este adesea ineficientă deoarece cea mai mare parte dintre cei care se roagă sunt egoişti, mincinoşi, orgolioşi, farisei incapabili de credinţă şi de dragoste. În sfârşit, efectele ei, atunci când se produc, ne scapă foarte adesea. Răspunsul la cererile şi la dragostea noastră este dat de obicei lent, insensibil, aproape imperceptibil. Vocea stinsă care murmură acest răspuns în interiorul nostru este uşor înăbuşită de zgomotele lumii. Rezultatele materiale ale rugăciunii sunt şi ele obscure. Ele se confundă în general cu alte fenomene. Puţini oameni, chiar şi dintre preoţi, au avut ocazia să le observe în mod exact. Iar medicii, din lipsă de interes, lasă deseori nestudiate cazurile care se află la îndemâna lor. Dealtfel, observatorii sunt adesea derutaţi de faptul că răspunsul la rugăciune este departe de a fi întotdeauna cel aşteptat. De exemplu, cineva care cere să fie vindecat de o boală organică rămâne în continuare bolnav, dar suferă o inexplicabilă transformare morală. Totuşi, obişnuinţa rugăciunii, deşi are un caracter de excepţie în ansamblul populaţiei, este relativ frecventă în grupurile rămase credincioase religiei strămoşeşti. În aceste grupuri se mai poate încă studia influenţa rugăciunii. Printre nenumăratele ei efecte, medicul are mai cu seamă ocazia să le observe pe acelea pe care le numim efecte psiho-fiziologice şi curative.

Efectele psihofiziologice

Rugăciunea acţionează asupra spiritului şi asupra trupului într-un fel care pare să depindă de calitatea, de intensitatea şi de frecvenţa ei. E uşor de recunoscut care este frecvenţa rugăciunii şi, într-o anumită măsură, intensitatea acesteia. Calitatea ei rămâne însă necunoscută, căci noi nu avem mijloace de măsurare a credinţei şi a capacităţii de dragoste a aproapelui nostru. Cu toate acestea, felul în care trăieşte cel ce se roagă poate să ne lămurească asupra calităţii invocaţiilor pe care le adresează lui Dumnezeu. Chiar şi atunci când constă mai cu seamă în recitarea automată a unor formule, ea exercită un efect asupra comportamentului, întăreşte în acelaşi timp simţul spiritual şi moral. Mediile în care rugăciunea este practicată se caracterizează printr-o persistenţă a sentimentului datoriei şi a răspunderii, printr-un nivel mai scăzut al egoismului şi al urii, prin mai marea bunătate arătată celorlalţi. Pare să fie demonstrat faptul că, la indivizi cu o dezvoltare intelectuală egală, caracterul şi valoarea morală sunt superioare în rândul celor care se roagă spre deosebire de cei care nu se roagă.

Atunci când rugăciunea este rostită cu regularitate, influenţa ei devine evidentă şi este comparabilă cu influenţa binefăcătoare a unor glande cu o funcţionalitate normală. Ea determină un fel de transformare mentală şi organică, care se produce progresiv. S-ar putea spune că în conştiinţă se aprinde o flacără. Omul îşi vede adevăratul chip. El îşi descoperă egoismul, lăcomia, greşelile de judecată şi orgoliul. El se supune îndatoririlor morale, încearcă să dobândească umilinţa intelectuală; astfel se deschide în faţa lui Împărăţia Milei. Încetul cu încetul se instalează o linişte interioară, o armonie morală şi spirituală, o mai mare putere de a îndura sărăcia, calomnia, grijile, de a suporta mai uşor prierderea celor dragi, de a suporta mai uşor durerea, boala şi moartea. Astfel, faptul că medicul vede un bolnav rugându-se, poate constitui un motiv de bucurie. Liniştea generată de rugăciune devine un puternic ajutor terapeutic.

Cu toate acestea, rugăciunea nu trebuie să fie asemuită morfinei, căci ea influenţează în acelaşi timp cu starea de calm o integrare a activităţilor mentale, un fel de regenerare a personalităţii. Uneori ea generează curajul, imprimă asupra credincioşilor o influenţă deosebită. Seninătatea privirii, liniştea atitudinii, seninătatea comportamentului şi, când este necesar, acceptarea cu seninătate a morţii, pun în evidenţă prezenţa comorii ascunse în adâncul trupului şi al sufletului. Sub această influenţă până şi ignoranţii, retardaţii îşi folosesc mai bine forţele intelectuale şi morale. Rugăciunea îi ridică pe oameni deasupra nivelului lor intelectual dobândit prin ereditate şi prin educaţie.

Această legătură spirituală cu Dumnezeu îi umple de pace sufletească care iradiază din ei şi le însoţeşte paşii peste tot. Din păcate, în prezent numărul celor care se roagă corect este foarte redus.

Efectele curative

În toate timpurile, ceea ce a atras mai cu seamă atenţia oamenilor a fost aspectul efectului curativ al rugăciunii.

În mediile în care se practică rugăciunea se vorbeşte şi astăzi destul de frecvent despre vindecările obţinute ca efect al cererilor îndreptate către Dumnezeu sau către sfinţii Săi. Dar atunci când este vorba despre boli care pot fi vindecate spontan sau cu ajutorul unei medicaţii obişnuite, este greu de ştiut care a fost adevăratul agent al vindecării. Numai în cazurile în care orice terapie este ineficientă, sau unde aceasta a dat greş, vindecarea se poate atribui rugăciunii. Biroul medical de la Lourdes a adus ştiinţei un mare serviciu demonstrând veridicitatea acestor vindecări. Unii bolnavi au fost vindecaţi aproape instantaneu de afecţiuni cum ar fi lupusul feţei, cancerul, infecţiile renale, ulcerul, tuberculoza pulmonară şi osoasă. Fenomenul se produce aproape întotdeauna în acelaşi fel – o durere puternică, apoi senzaţia de vindecare. Într-un timp relativ scurt simptomele şi leziunile anatomice dispar. Fenomenul se explică printr-o accelerare extremă a proceselor normale de vindecare. O asemenea accelerare n-a fost obsevată demonstrată până în prezent de către chirurgi şi fiziologi în decursul practicii lor medicale.

Pentru ca aceste fenomene să se producă nu e necesar ca bolnavul să se roage. La Lourdes s-au vindecat şi copii mici, care nu ştiau încă să vorbească, şi chiar oameni necredincioşi. În preajma lor, însă, acolo, cineva se ruga. Rugăciunea pe care o face altcineva este întotdeauna mai eficientă decât cea făcută pentru sine. Efectul rugăciunii pare să depindă de intensitatea şi calitatea ei. La Lourdes minunile sunt mai puţin frecvente acum decât cu 40-50 de ani în urmă. Aceasta pentru că bolnavii nu mai află acolo atmosfera de adâncă reculegere care domnea odinioară. Pelerinii au devenit turişti, iar rugăciunile lor au devenit ineficiente.

Acestea sunt rezultatele rugăciunii despre care am dobândit o cunoaştere sigură. Pe lângă acestea mai sunt însă multe altele. Vieţile sfinţilor, chiar ale celor din zilele noastre, relatează multe fapte minunate. Este incontestabil faptul că cele mai multe dintre minunile atribuite preotului din Ars, de exemplu, sunt adevărate. Ansamblul acestor fenomene ne introduce într-o lume a cărei explorare n-a fost încă începută şi care va fi bogată în surprize. Ceea ce ştim deja în mod cert este că rugăciunea produce efecte vizibile. Oricât de ciudat poate părea acest lucru, noi trebuie să acceptăm ca fiind adevărat faptul că oricine cere primeşte şi că celui ce bate la uşă i se va deschide.

Semnificaţia rugăciunii

În rezumat, totul se petrece ca un dialog între Dumnezeu şi om. Efectele rugăciunii nu sunt o amăgire. Nu putem să reducem sentimentul sfinţeniei la spaima pe care omul o încearcă în faţa pericolelor ce-l înconjoară şi-n faţa tainelor universului. Nu trebuie, însă, să considerăm rugăciunea un medicament, un remediu împotriva fricii de suferinţă, de boală şi de moarte. Care este deci semnificaţia sentimentului sfinţeniei şi ce loc ocupă natura rugăciunii în viaţa noastră? Acest loc este foarte important. Aproape în toate epocile oamenii din Apus s-au rugat, în antichitate oraşul era în primul rând o instituţie religioasă. Romanii ridicau temple pretutindeni. Strămoşii noştri din Evul Mediu au presărat pământul creştinătăţii cu catedrale şi cu capele gotice. Chiar şi în zilele noastre, în fiecare sat se înalţă câte o clopotniţă. Pelerinii veniţi din Europa au instaurat civilizaţia Apuseană în lumea nouă prin intermediul bisericilor, al universităţilor, al uzinelor. În decursul istoriei noastre, rugăciunea a devenit o nevoie tot atât de frecventă ca şi aceea de a progresa, de a munci, de a construi sau de a iubi. Sentimentul sfinţeniei pare a fi un impuls venit din intimitatea naturii noastre, pare a constitui o activitate de bază. Diversităţile sale într-un grup de indivizi sunt aproape întotdeauna legate de diversitatea celorlalte activităţi de bază, de simţul moral şi de caracterul esteticului. Noi am acceptat diminuarea şi, uneori, chiar dispariţia din noi a acestui simţ atât de important.

Trebuie să ştim că omul nu poate să se comporte după bunul plac al fanteziei sale, fără a risca. Pentru o reuşită în viaţă el trebuie să se conformeze regulilor neschimbătoare care depind de însăşi structura ei. Ne asumăm un mare risc atunci când lăsăm să moară în noi o activitate fundamentală, fie ea de ordin fiziologic, fie intelectual sau spiritual. De exemplu, dezvoltarea nearmonioasă a corpului şi a activităţilor curente ale unor intelectuali este tot atât de dăunătoare ca şi degenerarea inteligenţei şi a simţului moral la unii atleţi. Există nenumărate exemple de familii care nu au dat decât copii degeneraţi, ori s-au stins după dispariţia credinţelor ancestrale şi a cultului onoarei. Noi am învăţat, dintr-o aspră experienţă, că dacă majoritatea elementelor active ale unei societăţi îşi pierd simţul moral şi cel spiritual, aceasta conduce la decăderea acelei naţiuni. Căderea Greciei antice, de pildă, a fost precedată de un fenomen analog. Renunţarea la activitatea intelectuală este incompatibilă cu reuşita vieţii.

În practică, activităţile morale şi religioase sunt legate între ele. Simţul moral dispare inevitabil după dispariţia simţului sfinţeniei. Omul nu a reuşit să construiască – aşa cum vroia Socrate – un sistem de morală independent de orice doctrină religioasă. Societăţile în care dispare nevoia de rugăciune sunt sortite degenerării. Iată de ce toţi oamenii civilizaţi – credincioşi şi necredincioşi – trebuie să manifeste interes pentru această importantă problemă a dezvoltării fiecărei activităţi de bază, de care fiinţa omenească este capabilă.

Care este motivul pentru care simţul sfinţeniei joacă un rol atât de important în reuşita vieţii? Prin ce mecanism acţionează rugăciunea asupra noastră? Aici, părăsim domeniul observaţiei şi intrăm în cel al ipotezei. Ipoteza, chiar cea întâmplătoare, este necesară pentru progresul cunoaşterii. Trebuie să ne amintim, în primul rând, că omul este un tot indivizibil, alcătuit din materie şi din conştiinţă. El se crede independent de mediul său material, adică de universul cosmic, dar în realitate el nu poate trăi rupt de acesta. Omul este legat de mediu prin nevoia neîncetată de a respira şi de a se nutri. Pe de altă parte, fiinţa umană nu constă numai din trup ci şi din spirit, iar spiritul, cu toate că îşi are originea în corpul nostru, se extinde dincolo de cele patru dimensiuni ale spaţiului şi timpului. Ne este îngăduit să credem că locuim în acelaşi timp în lumea cosmică şi într-un mediu intangibil, invizibil, imaterial, având o natură asemănătoare celei ce alcătuieşte conştiinţa, şi de care nu reuşim să ne dispensăm fără daune, tot aşa cum nu reuşim să ne despărţim, fără daune, de universul material şi uman. Acest mediu nu ar fi altul decât fiinţa imanentă tuturor fiinţelor, care le transcende pe toate – numită Dumnezeu. Am putea deci să comparăm simţul sfinţeniei cu nevoia de oxigen, iar rugăciunea ar prezenta o oarecare asemănare cu funcţia respiratorie. Ea ar trebui considerată ca agent al legăturilor naturale între conştiinţă şi mediu, ca o activitate biologică ce depinde de structura noastră. Altfel spus, ca o funcţie normală a trupului şi a spiritului nostru.

Concluzii

În concluzie, simţul sfinţeniei are, în raport cu alte activităţi ale spiritului, o importanţă deosebită, căci el ne pune în legătură cu imensul mister al lumii spirituale. Prin rugăciune omul se îndreaptă spre Dumnezeu, iar Dumnezeu intră în om. Rugăciunea devine indispensabilă dezvoltării noastre optime. Nu trebuie să considerăm rugăciunea ca fiind un act căruia i se dăruiesc cei slabi cu duhul, cerşetorii, sau cei laşi. „Este ruşinos să te rogi”  scria Nietzsche. De fapt, nu este mai ruşinos să te rogi decât să te hrăneşti, decât să bei apă sau decât să respiri. Omul are nevoie de Dumnezeu tot aşa cum are nevoie de apă şi de oxigen. Adăugat la intuiţie, la simţul moral, la simţul frumosului şi la lumina inteligenţei, simţul sfinţeniei dă personalităţii deplina sa dezvoltare. Este neîndoielnic că reuşita vieţii cere dezvoltarea integrală a fiecăreia dintre activităţile noastre fiziologice, intelectuale, afective şi spirituale. Spiritul este în acelaşi timp raţiune şi sentiment. Trebuie să iubim deci frumuseţea ştiinţei şi de asemenea frumuseţea lui Dumnezeu. Trebuie să-l ascultăm pe Pascal cu aceeaşi fervoare cu care-l ascultăm pe Descartes.

Sursa:Internet

Chackra “Steaua Sufletului”

chackra-dezvoltare-personala                                                 Chackra “Steaua Sufletului”

La apoximativ 15 cm deasupra capului se afla o stea eterica de Lumina, care pluteste deasupra capului fiecarui om de pe Pamant. Stralucirea acestei stele depinde foarte mult de gradul de evolutie al extensiei de suflet de pe Pamant. Steaua sufletului nu este sufletul, ci mai degraba un instrument prin care sufletul isi indeplineste lucrarea. Steaua sufletului este o extensie a sufletului. Aceasta stea a sufletului este cea care se activeaza atunci cand rostim mantra sufletului.Cand rostim mantra sufletului, steaua sufletului se aprinde ca o stea stralucitoare, luminoasa.Dupa ce se spune mantra sufletului, steaua sufletului se va supune gandului si vizualizarii creative si va fi realmente adaptata sa se miste, sa se mareasca, sa se contracte sau sa emita fascicule de energie in directia personalitatii, sau a extensiei de suflet.

Mantra Sufletului : ” Eu sunt Monada. Eu sunt Sufletul. Eu sunt
Lumina Divina. Eu Sunt lubirea. Eu sunt intentia, Eu sunt modelul perfect.”

Steaua sufletului (cunoscuta ca fiind cea de a opta chakra sau Locul Sufletului) este un centru energetic situat la circa 10-12 cm deasupra chakrei coroana. Acest centru este un portal prin intermediul caruia frecvente foarte inalte de lumina pot patrunde in campul nostru energetic actionand ca un transformator prin care se pot modela energii de vibratie foarte inalta la un nivel pe care sa il putem asimila in existenta noastra fizica.
Steaua Sufletului este centrul iubirii divine, neconditionate, compasiunii si a altruismului spiritual, dar si zona memoriei celulare a energiei sufletului nostru, continand modelele karmice pe care le experimentam in viata. A opta chakra detine planul complet pentru misiunea sufletului nostru din aceasta viata. Reprezinta o parte din Unitatea a tot ceea ce exista si legatura noastra cu Sinele Superior si prin intermediul acestuia cu Creatorul . Atunci cand chakra a opta incepe sa se deschida si sa lucreze la capacitatea sa optima se dezvolta o noua constiinta spirituala. Clarvazatorii au perceput aceasta chakra ca avand forma unei stele, dar cel mai adesea ea este simtita sau vazuta ca o minge stralucitoare de lumina. Adesea este văzută ca un fel de fântână de lumină sau o sferă care, atunci când este activată, corespunde spectrului ultraviolet. Poate fi descrisă, în ceea ce priveşte culoarea, destul de greu, un fel de violet profund, cu mici raze de verde ce licăresc din loc în loc, ca un mănunchi de ametiste şi smaralde mici, formând o masă incandescentă şi radiantă.
Acest centru este sediul cunoştinţelor dobândite de suflet pe parcursul încarnărilor precedente. Este suma tuturor experienţelor trăite pe Pământ şi sediul de depozitare al codurilor divine. Activarea sa vine firesc odată cu trezirea centrului Coroanei, Sahasrara, prin meditaţii, rugăciuni sau atitudini de mare iubire şi devoţiune faţă de Divinitate şi de Sinele Superior al fiecăruia. Odată cu arderea treptată a karmei, blocajele care împiedică buna funcţionare a acestui centru sunt desfăcute, iar lumina poate reintra în el, activându-l. Fiind un centru legat îndeosebi de vieţile anterioare, aici sunt păstrate toate comorile pe care sufletul le-a adunat, experienţă, cunoaştere, înţelepciune şi aşa mai departe, dar şi modelele karmice care îi influenţează existenţa.
Accesarea celei de a opta chakre este o chemare a memoriei noastre ancestrale, pe de o parte, dar si o recunoastere a ceea ce suntem cu adevarat, pe de alta parte. Aceasta activare creste abilitatea Stelei Sufletului de a lucra cu energia universala din planurile superioare ajutand de asemenea la dezvoltarea constientei personale si la intelegerea lumii sub diversele aspecte ale sale.
Steaua Sufletului lucreză în bună legătura cu Steaua Pământului, perechea ei telurică, fiind deosebit de importante pentru echilibrarea şi stabilizarea momentelor – cheie din schema vieţii fiecărui individ.
În momentul activării, omul poate accesa mult mai uşor calităţile şi talentele dobândite în existenţele precedente şi poate avea acces la informaţiile stocate în acea veritabilă bancă de date. Odată cu activarea sa, omul începe să conştientizeze ambele naturi ale sale, atât cea masculină cât şi cea feminină, dat fiind faptul că în trecut a experimentat viaţa atât în trup de bărbat cât şi în trup de femeie. Are loc o expansiune extraordiară de conştiinţă, în care de pildă, bărbatul îşi readuce aminte cum este să fii femeie şi ce înseamnă să fii mamă, sau o femeie experimentează viaţa din perspectiva tatălui. Această înţelegere a sexului opus, prin empatie şi prin reamintirea instinctivă a ceea ce a trăit, face individul să conştientizeze ambele sale părţi spre a le putea uni în mod armonios.
Steaua Sufletului este guvernată de planeta Uranus şi de arhanghelul Raziel, păstrătorul misterelor divine. Trezirea acestui centru aduce şi înţelegerea adevăratului sens al Timpului şi felul în care timpul poate fi folosit şi subordonat voinţei divine din om. În majoritatea oamenilor este neactivată, însă activarea ei este din ce în ce mai des întâlnită, însoţită de semne precum creşterea numărului de sincronicităţi sau coincidenţe pe care le trăim, senzaţii de deja-vu, intuiţie crescută şi simţul unei voci superioare care ne ghidează, secvenţe fugitive sau vise legate de vieţile anterioare.
De obicei este blocată de frica cu care sufletul vinovat de o anumită greşeală vine la încarnare, frica de necunoscut şi în special de responsabilităţi, precum şi lipsa credinţelor religioase sau spirituale de orice fel. Oamenii care nu practică nici un fel de meditaţii sau terapii îşi pot deschide această chakră prin rugăciune, acţiuni altruiste, speranţă, gândire pozitivă şi ascultarea intuiţiei.
Sunetul asociat acestei chakre este unul specific câtorva limbi, printre care şi româna şi anume Î prelung şi înalt. Mantra care ajută la deschiderea sa este “Îm” şi poate fi folosită în meditaţie, alături de pietre precum cuarţul limpede, ametistul clar sau jadul imperial.
Îndreptaţi-vă atenţia deasupra capului, chemaţi lumina Divina în acel loc şi lăsaţi-o să vă umple acea zonă. Aceea este legătura voastră cu misterul Divin, nu vă fie teamă să o simţiti, să o iubiţi şi să o hrăniţi, ori de câte ori simţiţi nevoia. Efectele se vor face simţite în funcţie de dorinţa dumneavostră de schimbare, de trezire şi de adaptare la fiinţa care sunteţi cu adevărat: o Stea!

6 remedii feng shui pentru abundenta ta financiara

feng-shui-remedii6 ponturi feng shui pentru abundenta ta financiara.

Poate parea greu de crezut ca mutarea unor lucruri din casa sau de la birou, potrivit artei feng shui, te poate ajuta sa castigi mai multi bani. Tot ceea ce vezi, atingi si traiesti zi de zi are o vibratie energetica care interactioneaza cu vibratia ta energetica si o influenteaza profund. Si, dincolo de orice, banii sunt energie. Iar energia trebuie sa circule.Cand energia curge acasa si la birou, atunci banii vin usor la tine, ceea ce inseamna ca ai o stare financiara sanatoasa.

1. Repara orice scurgere

In feng shui apa reprezinta doua lucruri: bani si emotii.In ambele cazuri este vorba despre circulatie. Iar daca iti curge apa la chiuveta sau prin tavan iti picura apa in casa, fa tot posibilul sa rezolvi problema. Cand repari ceva in casa ta, repari ceva in viata ta. Nu ti-ai dori ca banii sa se scurga din viata ta, nu?

2. Pune capacul la closet

La toaleta se pierde energie prin spiralare, cand tragi apa. Cand pui capacul la closet, protejezi chiu-ul (energia) sa nu plece din casa ta. Din nou, prin analogia apei, acest lucru este foarte important. Gandeste-te la urmatorul lucru: Nu da drumul la bani pe apa sambetei. Mai mult este o ideea buna sa legi panglici rosii pe teava din spatele toaletei pentru a-ti proteja o data in plus, finantele.

3. Mentine ordine la intrarea in casa

Este atat de importanta intrarea in casa. Cand este atractiva si aranjata, vei observa ca oportunitatile „iti bat” la usa. Asigura-te ca soneria functioneaza astfel incat sa auzi „oportunitatile” cand te cauta. De asemenea, numarul pe usa trebuie sa fie foarte vizibil astfel incat energia pozitiva sa te poata gasi.

4. Ia in calcul simbolismul

Daca stii unde se gaseste zona banilor si a prosperitatii din casa ta potrivit hartii bagua esti in avantaj. Potrivit Scolii tibetane de feng shui se afla in zona de sud est a locuintei. Verifica cum este acolo. Este plina de praf si dezordonata? Atunci sunt sanse ca si finantele tale sa fie la fel. Sunt acolo plante verzi, sanatoase? Atunci finantele tale se afla pe un trend ascendent. Aranjeaza foarte bine acea zona, ia in calcul decorarea ei cu pomisori, cai in miscare, fantanite sau orice altceva reprezinta abundenta pentru tine. Este un loc excelenta sa pui acolo si ceva maruntis. Banii atrag bani.

5. Curata cuptorul

In feng shui aragazul reprezinta abundenta. Asigura-te ca este curat si ca folosesti toate ochiurile, acesta reprezentand mai multe canale deschise oportunitatilor.

6. Mareste-ti propria energie

Dupa ce ai aplicat toate masurile enumerate mai sus, analizeaza-ti propriile credinte legate de bani. Ce ti s-a spus despre bani cand erai copil si mai tarziu? Ai credinte limitative? Cum iti gestionezi banii? Te enervezi cand trebuie sa-ti achiti facturile? Cheia este sa-ti mentii vibratiile sus cand te gandesti la finante. Desi feng shui te poate ajuta sa depasesti price credinta limitativa despre bani, acestea sunt doar o parte a ecuatiei. Asigura-te ca economisesti, cheltuiesti si daruiesti bani cu recunostinta si vei observa ca finantele tale vor cunoaste cresterea la care ai visat mereu.

Sursa:www.realitatea.net

Atragem în viaţa noastră nu ceea ce vrem, ci ceea ce suntem

subconstientul_legea_atractieiAtragem în viaţa noastră nu ceea ce vrem, ci ceea ce suntem

Inţelegerea adevărului despre felul cum funcţionează creierul nostru ne dă o mare putere de transformare. Trebuie să înţelegem cum stau lucrurile în profunzime ca să începem gradat să aducem modificări reale în viaţa noastră.

Dacă folosim, de exemplu, 5-10 minute din zi pentru a vizualiza ceea ce ne-am propus să atragem în viaţa noastră, dar în  discursul nostru interior măcinăm gânduri negative, pesimiste pentru restul zilei, atunci vom distruge efectul celor 10 minute de gândire pozitivă. Să spunem că mentalizăm bani şi o facem cu destulă consecvenţă, dar într-o zi suntem într-un magazin şi vrem să achităm un obiect, scoatem portofelul şi observăm că banii nu ne ajung… Sentimentul de lipsă şi frustrare pe care îl avem în acel moment poate deveni o contrasugestie fantastică. Cu atât mai mult dacă în drum spre casă suntem obsedaţi de remarci negative cu privire la această situaţie. Este o măcinare continuă care distruge efortul anterior.

De aceea într-un proces autentic de transformare atunci când suntem dornici să facem un salt de conştiinţă trebuie să fim foarte atenţi la contrasugestiile interioare negative care riscă să apară din clipă în clipă. Totul ţine de consecvenţă.  Dacă 16 ore pe zi avem un discurs interior predominat distructiv care se derulează inconştient şi mentalizăm pozitiv doar 10 minute azi, timp de o săptămână, cei mai consecvenţi poate o lună, de ce să ne mirăm că n-a apărut nimic?! Au fost, într-adevăr 10 minute de mentalizare pozitivă pe zi, dar au avut de luptat cu 16 ore de gândire negativă pe de o parte şi cu toată gândirea greşită din trecut pe de altă parte.

Consecvenţa este foarte importantă aici. Utilizăm perseverent mentalizarea şi ne străduim în acelaşi timp să înţelegem mecanismele.“ Ia să văd, ce am făcut, de ce nu funcţionează pentru mine? Iată că am un gând acolo insidios care e întotdeauna prezent. Bun, să urmăresc să-l contrabalansez printr-un gând opus, printr-o altă atitudine.“ Aşa trebuie să ne reajustăm permanent atitudinea şi să ne corectăm constant metoda de lucru.

Important este şi faptul că noi căutăm să reprogramăm nu doar mintea conştientă, ci şi subconştientul. Dar cum? Dacă ne întoarcem acasă de la magazinul unde am descoperit că nu ne ajung banii şi vrem să facem o meditaţie de mentalizare de 10 minute, la ce poate folosi aceasta când suntem într-o stare de contracţie interioară? Într-un moment ca acela nu voi putea accesa subconştientul, sunt blocat în conştient şi nu am cum să reprogramez subconştientul cu o asemenea stare.

Şi atunci sunt necesare două condiţii;

• echilibrarea emisferelor cerebrale, pentru că în general stresul, problemele de servici, de familie, felul de a trăi şi de a gândi al lumii actuale ne blochează în cea stângă. Şi atunci trebuie să dăm putere şi părţii drepte, să obţinem echilibrul, să avem o viziune de ansamblu. Să pătrundem cumva şi în domeniul invizibilului, să integrăm lumea ca un tot. Echilibrarea emisferelor este cheia eficienţei şi puterii.

• obţinerea unei stări de hiper-sugestibilitate. Există o stare a creierului care este hipersugestibilă. Odată ce o atingem, orice sugestie are tendinţa de a se implementa ca o mânuşă. Starea aceasta ne este necesară, altfel sugestiile ricoşează.

Îndeplinirea ambelor condiţii este esenţială pentru o reprogramare benefică şi eficientă a subconştientului. Este nevoie de răbdare, consecvenţă şi dorinţa vie de a-ţi atinge potenţialul tău maxim, ca să trezeşti la viaţă comorile pe care Dumnezeu le-a pus în sufletul tău.

sursa-Yoga Magazin

Fizica Cuantica si Creatia

BioenergieFizica Cuantica si Creatia

Înainte de a trece la întrebările propriu-zise, trebuie să-ţi spun câteva lucruri despre modul în care mintea şi conştiinţa interferează şi se conectează cu lumea în care trăim. Știm deja că mintea are influenţă asupra corpului şi aş putea să-ţi vorbesc despre chimie, molecule şi mecanismele prin care mintea modifică funcţiile creierului şi cum anume acestea se transferă corpului fizic, neuronilor, glandelor şi productivităţii hormonale, pentru a-ţi face o idee asupra modului în care mintea poate modifica biologia. Dar există o idee mult mai importantă decât natura minţii, iar aceasta ne este oferită de fizica cuantică.

În vechea fizică, cea newtoniană, se credea că un experiment este pur obiectiv. Asta însemna că pot măsura parametrul A şi parametrul B şi pot preciza interacţiunea dintre ele, de fiecare dată rezultatul fiind acelaşi. Fizica newtoniană mai e numită și deterministă, deoarece poţi determina rezultatul unui anumit eveniment dacă cunoşti suficient de bine etapele şi reacţiile care au loc. Dar în acele etape şi reacţii nu s-a introdus efectul observatorului sau al experimentatorului care le influenţează. Când a apărut fizica cuantică, prin anii 1920, şi fizicienii au acceptat-o, ei au avut nevoie de o nouă înţelegere a rolului vieţii. Au înţeles că cel care face experimentul îi influenţează rezultatul. De exemplu, când sunt studiate, particulele au un comportament atât material, cât şi energetic. Acest comportament are la bază credinţa observatorului, deoarece atunci când el îşi manifestă dorinţa (şi credinţa) să creeze un experiment prin care să evidenţieze prezenţa particulei ca undă, rezultatul este un spectru de difracţie, iar dacă el îşi manifestă dorinţa (şi credinţa) să demonstreze că e o particulă, rezultatul indică o particulă materială. Ideea era că observatorul observă şi mai ales creează realitatea. Această idee este foarte profundă. Se spune că „viaţa e un experiment” iar tu eşti experimentatorul. Prin urmare, eşti în acelaşi timp şi observatorul. Conform fizicii cuantice, tu eşti cel care influenţează şi modifică viaţa din mediul care te înconjoară (nu doar corpul tău, ci şi exteriorul lui). Astfel, gândurile tale nu sunt captive în mintea ta ca într-un container. Ele influenţează tot ce te înconjoară. Aceasta este natura fizicii cuantice.

Ei bine, fizica cuantică prezenta toate acestea în 1920. Problema era că oamenilor de ştiință le era greu să le aplice în propria lor viaţă, aşa că s-a luat o decizie arbitrară. Fizicienii au spus: „fizica cuantică funcţionează numai la nivel atomic”. În felul acesta, ei îşi puteau vedea liniştiţi mai departe de viaţa lor, deoarece fizica cuantică se aplica particulelor şi nu oamenilor. Iar asta le făcea viaţa mult mai uşoară. Numai că… nu era adevărat!

Mecanica cuantică se aplică la toate nivelele Universului. Cosmologul Stephen Hawking a publicat un articol în 2006 împreună cu dr. Herzog, despre fizica super-stringurilor. În acel articol a afirmat că universul este influenţat de conştiinţa umană. Deci fizica cuantică ne oferă o nouă înţelegere, şi anume: gândurile influenţează lucrurile care se manifestă în Câmp.

David Bohm, un fizician renumit, a postulat ideea că Universul există ca stare energetică. Totul este energie şi potenţial. El anumit aceasta „ordinea implicită”, afirmând că atunci când oamenii își folosesc conştiinţa şi mintea, ei produc o perturbare în câmp şi energia pură se transformă sau colapsează în particule. Ceea ce spunea el, era că lumea fizică este guvernată de „ordinea explicită”, o lume care devine reală atunci când potenţialele de energie (sau „ordinea implicită”) colapsează în particule sub influenţa gândurilor şi a conştiinţei.

Dacă ne apropiem acum de principiile care stau la baza legilor fizicii cuantice, tu ești o parte a unui experiment numit Viaţă. Ești în acelaşi timp un observator şi un creator. Marea întrebare este cât de mult din aceste principii le deţii în viaţă? Ei bine, în 1920, fizicienii nu deţineau niciunul din ele. Aşa că au dat vina pe atomi, fugind de ei înşişi prin afirmaţia: toate acestea se aplică doar atomilor. Este cea mai convenabilă afirmaţie pentru foarte mulţi oameni și în prezent.

Biofizicienii au afirmat: fizica Universului se bazează pe conştiinţă. Universul este mental și noi îl creăm. Cei mai mulţi oameni nu pot ajunge atât de departe, dar asta nu înseamnă că nu-i adevărat. Dacă îţi focalizezi intenţiile asupra manifestărilor, atunci poţi controla legile Universului.

Sunt mulţi oameni, precum yoghinii, care pot crea materie din nimic, și sunt multe situaţii în care alterăm structura materiei din lumea în care trăim. Mulţi vor gândi ceva de genul: asta nu poate fi adevărat! Ei nu vor să creadă aşa ceva iar motivul este acela că, pentru a accepta aşa ceva, e nevoie să-ți schimbi felul de-a fi. Ar trebui să recunoşti că dacă tu eşti creatorul unei realităţi pe care o trăiești, atunci eşti şi responsabil de lucrurile pe care le aduci în realitatea ta.

Foarte mulţi oameni nu au şi nici nu vor să aibă vreo responsabilitate. Aşa că atunci când încerci să le povesteşti celor din jur, chiar oamenilor de ştiinţă, că noi creăm această realitate prin intermediul conştiinţei, ei vor spune din start NU. Acesta e răspunsul unor oameni comozi, care vor să-şi trăiască viaţa fără să știe că ei contribuie la crearea realităţii în care trăiesc.Aceasta a fost o scurtă introducere pentru a te preveni asupra unor aspecte înainte de a trece la întrebările propriu-zise. Aşadar, cititorul trebuie să răspundă la întrebarea: de cât de mult adevăr doreşte el să aibă parte în viaţă? Cel mai teribil adevăr este acela că noi ne creăm realitatea în care trăim. Dar dacă vom spune că nu creăm decât lucruri mărunte, pe care le prindem cu mâna şi le mutăm dintr-o parte în alta, este doar o afirmaţie… şi într-un anumit context e adevărată, dar alţi oameni au o cu totul altă capacitate de experimentare şi creaţie. În momentul în care ştii că ai această capacitate, devii foarte puternic, deoarece devii conştient de modul în care poţi influenţa creația. Dacă pretinzi că nu ești implicaţi în niciun act de creaţie, înseamnă că trebuie să accepţi că ești o victimă, deoarece altcineva a creat un anumit lucru. Dar fizica cuantică ne spune că nu există victime. Noi toţi participăm la crearea realităţii şi a lumii.

Chestiunea e următoarea: dacă putem crea lumea, de ce nu putem face miracole? Aici apare problema: tu nu ești singurul care creează ceva în acest moment; mulţi alţi oameni îşi creează realitatea în acelaşi timp. Dacă toţi ceilalţi, marea majoritate, cred în exact acelaşi lucru, ei creează mai întâi un câmp de energie pe care se va susţine viitoarea formă de realitate, ce va deveni realitate. Dacă tu crezi cu putere că eşti capabil de cu totul altceva decât restul lumii, apar probleme, deoarece câmpul tău de energie nu e la fel de puternic şi intens ca al celorlalţi. Aşa că ceea ce mi-ai povestit despre lucrul pe care l-ai aplicat asupra ta şi faptul că există în localitatea ta o mulţime de oameni care nu cred în aşa ceva, atunci ai avut nevoie de o energie mentală colosală, mai mare decât cea a tuturor celorlalţi la un loc, pentru a aduce o anumită formă de realitate în fiinţa ta. Toate aceste manifestări se produc în funcţie de energiile vehiculate, deoarece vorbim aici de intensităţi şi magnitudini, nu doar de simple teorii. Intensitatea credinţelor fiecăruia sunt cuantificabile prin intermediul energiei câmpului creat. Prin urmare, cu cât sunt mai mulţi oameni care cred în acelaşi lucru (oricare ar fi el), cu atât mai puternic va fi şi câmpul. Dar dacă sunt puţini oameni care cred sau vor să aducă în viaţa lor o asemenea experienţă, câmpul de manifestare va fi slab. Cu alte cuvinte, dacă o minoritate afirmă şi arată celorlalţi că-şi pot crea propria realitate, dar majoritatea nu crede în aşa ceva, acea minoritate are mari dificultăţi în a-şi atinge scopul.

Deşi nu am fost crescut în religia creştină, aş vrea să abordez chestiunea miracolelor făcute de Isus. El a creat pur şi simplu toate acele lucruri despre care se povestește. Întrebarea este: cum a fost posibil? Ei bine, în acele vremuri, când oamenii credeau în el ca fiind un creator, atunci toţi credeau în unul şi acelaşi lucru. Aşa că ei îi dădeau puterea lor lui Isus şi spuneau: creează tu, pentru ca noi să putem crede şi să fim de acord. Aşa că toţi erau pe aceeaşi linie, toţi credeau că el putea face miracole şi… bineînţeles că le făcea. Dar lucrul interesant pe care-l mai spune Biblia e acela că exista un singur loc în care Isus nu putea face miracole: oraşul lui natal. Când s-a întors acolo, a încercat să realizeze un miracol. Dar localnicii îl cunoşteau, și în mintea lor el era doar fiul unui dulgher, şi prin urmare nu puteau crede că e capabil de miracole. Tu, într-un anume fel, vrei să aduci o idee în realitate, să creezi un miracol. Problema e că eşti înconjurat de oameni care nu pot crede în tine. Problema cu manifestarea unei anumite realităţi este cât de mulţi oameni sunt în acord cu ceea ce faci. Iar următoarea chestiune este legată de gândurile care stau la baza credinţelor pe care le manifeşti: credinţele tale te pot vindeca, te pot reînnoi şi poţi face toate miracolele pe care le-a făcut Isus şi chiar mai mult de atât. Aici intervine aspectul spiritual al problemei. Fizica cuantică a venit și a spus că observatorul, experimentatorul, cel care manifestă experimentul, îl creează în acea lume. Practic, ceea ce vrei tu, Cristian, este să demonstrezi că aceste lucruri sunt cu adevărat posibile, dar în acelaşi timp trebuie să admiți că restul oamenilor au mari dificultăţi în a crede și a fi de acord cu ceea ce faci, deoarece ataci sistemul lor de credinţe. Răspunsul lor va fi o respingere a sistemului tău de credinţe.

În concluzie, aş vrea ca tu şi cititorii tăi să înţeleagă un lucru foarte important: Voi vă creaţi realitatea, lumea înconjurătoare şi biologia din organismul propriu. Răspunsurile pe care ţi le voi da la întrebările propriu-zise se vor baza pe această idee, deoarece primul nivel de creaţie este mintea şi conştiinţa. Rolul nostru este de a-i aduce pe toţi oamenii la aceleaşi valori spirituale, pentru că numai dacă vom acţiona colectiv, vom putea crea orice vrem.

Sursa:Bruce Lipton
Fragment din corespondența cu Cristian Mureșan,
realizatorul emisiunii „Știință și cunoaștere” – TVR Cluj

 

Legile care guvernează Universul

Centru_Dezvoltare_Metatron      Legile care guvernează Universul

Exista legi care ne guverneaza si influenteaza viata, desi nu suntem costienti de acest fapt. Cdnews.ro va explica care sunt si cum se manifesta aceste legi care se numesc generic Legile Universului.
1. Legea Mentalismului
Totul este Spirit, Universul este mental.Pot stii fiindca-mi reamintesc.
2. Legea Corespondentei
Tot ceea ce compune universul se regaseste in toate componentele sale, atat in cele mai mici, cat si in cele mai mari, desi in proportii diferite. Tot ce exista isi are corespondentul: curgerea vietii omului corespunde curgerii vietii in univers.Ceea ce este Sus este ca si ceea ce este Jos. Ceea ce este Jos este ca si ceea ce este Sus.Cerul si Pamantul sunt eu.
3. Legea Vibratiei
Nimic nu sta (nu este in repaus), totul se misca, totul vibreaza.O amintire adevarata pot s-o traiesc numai la intensitatea vibratiei dintai.
4. Legea Polaritatii
Totul este dublu; orice lucru are doi poli: totul are doua extreme; asemanatorul si neasemanatorul au aceeasi semnificatie; polii opusi au o natura identica, insa de grade diferite; extremele se ating; toate adevarurile nu sunt decat semiadevaruri; toate paradoxurile pot fi conciliate.Singuratatea o sfarsesc prin eu sunt tu si tu esti eu.
Unde este binele este si raul, iata Armonia!
5. Legea Ritmului
Totul se scurge inauntru sau inafara; orice lucru are durata sa; totul evolueaza, apoi degenereaza, balansul pendulului se manifesta in totul; masura oscilatiei la dreapta este asemanatoare cu masura oscilatiei la stanga; ritmul este constant.Ma ating, ma despart si iar ma ating intr-un joc continuu si in acelasi ritm.
6. Legea Cauzei si Efectului (Karma)
Orice Cauza are Efectul sau; orice Efect are Cauza sa; totul se intampla conform Legii necunoscute; sunt numeroase planuri ale cauzalitatii, insa nimic nu scapa Legii.
Sunt raspunzator de fapta mea fie ea considerata buna sau rea si stiu ca-i voi accepta consecintele.
7. Legea Genului
Este un gen in toate lucrurile; totul are principiile sale Masculin si Feminin; genul se manifesta in toate planurile.Eu sunt genul tau in masura in care tu esti genul meu.
Ce are Ea mai gingas, mai cald, mai chemator, mai invaluitor, mai frumos Tu cauti. Ce are El mai ocrotitor, mai viguros, mai puternic, mai activ, mai tare, mai tenace, mai dornic de a invinge Tu cauti.

8. Legea dragostei
Iubeste pe toata lumea ca pe tine insuti. Toate celelalte legi i se subordoneaza acesteia si nu intra in contradictie cu ea. Este o regula biblica. Se aplica la tot ceea ce facem ca indivizi, familii, oameni de afaceri, organizatii, tari. Are o bogatie/valoare universala.
9. Legea gandirii.
Gandurile se materializeaza. Noi devenim ceea ce gandim.
10. Legea echivalentei mentale.
Pentru a avea succes intr-un domeniu, trebuie sa avem o imagine clara a acelui succes in mintea noastra, o imagine mintala a ideii noastre de succes, o viziune.
11. Legea credintei.
Orice credem cu adevarat devine realitate (inclusiv credinta noastra ca meritam succesul).
12. Legea valorii.
Ceea ce credem si apreciem cu adevarat se reflecta in ceea ce facem, chiar daca poate cuvintele noastre sugereaza altceva.
13. Legea motivatiei.
Tot ceea ce facem este declansat de dorintele noastre interioare, nevoi si instincte, multe dintre ele venind din subconstient.
14. Legea activitatii subconstiente.
Subconstientul nostru ne avertizeaza despre lucrurile din jur, in concordanta cu dorintele si grijile noastre cele mai puternice.
15. Legea expectantei.
Ceea ce preconizam cu incredere ca se ve intampla, chiar se va materializa.
16. Legea concentrarii.
Indiferent asupra a ce ne concentram si ne gandim in mod repetat, devine din ce in ce mai mult o parte a vietii noastre interioare.
17. Legea obisnuintei.
Aproape tot ce facem este automat, rodul unui obicei. Obisnuintele care ne indeparteaza de telurile noastre trebuie schimbate.
18. Legea atractiei.
Suntem cu totii niste magneti vii. Atragem oameni, intamplari si imprejurari care se armonizeaza cu gandurile noastre dominante.
19. Legea alegerii.
Suntem liberi sa alegem ceea ce gandim si in consecinta suntem liberi sa alegem toate celelelte parti ale vietii noastre.
20. Legea optimismului.
O atitudine mentala pozitiva ce merge mana in mana cu succesul si fericirea. Optimismul ne face placuti si vioi, mai susceptibili de a reusi.
21. Legea schimbarii.
Totul se schimba, nimic nu este fix. Daca nu profitam de schimbare vom deveni victimele ei.
22. Legea controlului.
Avem parere buna despre noi insine datorita faptului ca simtim ca ne controlam propria viata.
23. Legea responsabilitatii.
Suntem pe deplin responsabili de ceea ce suntem, ceea ce avem, ceea ce devenim, si tot ceea ce reusim.
24. Legea compensatiei.
Cu ceea ce contribuim sau investim, aceea vom obtine. Intotdeauna vom fi recompensati pe deplin pentru ceea ce facem.
25. Legea serviciilor.
Recompensa noastra va fi direct proportionala cu valoarea serviciilor aduse celorlalti (sau, cum se spune, fii un stapan cu inima unui servitor).
26. Legea efortului aplicat.
Toate lucrurile sunt sensibile la efort. De fapt, cu cat muncim mai mult, cu atat devenim mai “norocosi”.
27. Legea supra-compensatiei.
Trebuie ca intotdeauna sa “investim” mai mult decat obtinem; altfel nu vom obtine niciodata mai mult decat avem in acest moment. Trebuie sa facem mai mult pentru ceea ce suntem “platiti” pentru ca in timp sa fim rasplatiti cu mai mult pentru ceea ce facem. Principiul “ofera mai intai pentru a primi mai tarziu”.
28. Legea “pregatirii”.
“Performanta vine in urma unei pregatiri intense. Adevaratii profesionisti investesc mai mult timp decat altii in pregatire.
29. Legea eficientei fortate.
Pe masura ce actionam devenim mai eficienti. Niciodata nu avem timp sa le facem pe toate, dar avem suficient timp sa facem lucrurile cu adevarat importante.
30. Legea deciziei.
Orice salt inainte isi are radacina intr-o decizie hotarata de a actiona. Si daca o facem cu indrazneala, vom avea de partea noastra un sprijin nebanuit/neasteptat.
31. Legea creativitatii.
Orice progres incepe cu o idee in mintea cuiva. Tot ceea ce mintea noastra poate concepe si crede cu adevarat, poate sa si obtina.
32. Legea flexibilitatii.
Ai sanse mai mari de reusita daca stii clar ce vrei sa obtii dar ramai flexibil in privinta felului in care vei actiona. Inflexibilitatea te poate face sa ratezi oportunitati.
33. Legea perseverentei.
Abilitatea noastra de a persevera, in ciuda obstacolelor si a dezamagirilor, denota incredere in noi insine. Perseverenta este “o calitate de fier” in drumul spre succes.